dezmințire sf [At: FILIMON, O. I, 281 / V: (înv) dem~ / S și: desm~ / Pl: ~ri / E: dezminți] 1 Retragere a celor spuse sau susținute (recunoscându-și greșeala) Si: contrazicere, dezmințit¹ (1), retractare. 2 (Ccr) Document care conține o dezmințire (1) Si: dezmințit¹ (2). 3 Anulare a unui fapt, a unei acțiuni etc. Si: dezmințit¹ (3).

DEZMINȚÍRE, dezmințiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezminți și rezultatul ei; afirmație sau declarație prin care se dezminte ceva. A mai avut norocul să moară înainte de a fi silit să îndure... arsura dezamăgirii și a dezmințirilor. M. I. CARAGIALE, C. 157.

DEZMINȚÍRE s.f. Acțiunea de a dezminți și rezultatul ei; declarație, act prin care se arată că ceva nu este adevărat. [< dezminți].

DEZMINȚÍRE s. f. acțiunea de a dezminți; declarație, act prin care se arată că ceva nu este adevărat. (< dezminți)

DEZMINȚÍRE ~i f. 1) v. A DEZMINȚI și A SE DEZMINȚI. 2) Declarație prin care se dezminte ceva. /v. a (se) dezminți

dezmințíre s. f., g.-d. art. dezmințírii; pl. dezmințíri

dezmințíre s. f., g.-d. art. dezmințírii; pl. dezmințíri

DEZMINȚÍRE s. v. contestare.

DEZMINȚIRE s. contestare, negare, negație, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, (înv.) tagă, tăgăduință. (~ celor afirmate de cineva.)

Dezmințire ≠ confirmare