devotat, ~ă smf, a [At: NEGRUZZI, S. I, 345 / Pl: ~ați, ~e / E: devota] 1-2 (Persoană) care manifestă devotament pentru o persoană, o idee, o cauză etc. Si: credincios, fidel.

DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație; credincios. Învățătorimea, legată de popor și devotată poporului, trebuie să lupte pe întregul front, pe frontul ridicării nivelului învățămîntului, al creșterii de cadre noi pentru industrie, agricultură, comerț, cooperație, pentru diferitele sectoare ale vieții culturale, să lupte pentru lichidarea analfabetismului și răspîndirea culturii în mase. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 464. Ne aflăm în fața unui bărbat devotat datoriei. CARAGIALE, O. II 173. ◊ (Substantivat) Încă de mult devotatul a ieșit tiptil înainte ca ministrul să fi băgat măcar de seamă că cineva tușise intrînd. ARGHEZI, P. T. 58.

DEVOTÁT, -Ă adj. Plin de devotament, de abnegație. [< devota, după fr. dévoué].

DEVOTÁT, -Ă adj. plin de devotament, credincios unei cauze, unei persoane; devot (2). (< devota)

devotat a. plin de devotament: amic devotat.

* devotát, -ă adj. (lat. devotatus și fr. dévoué). Plin de devotament.

devotát adj. m., pl. devotáți; f. sg. devotátă, pl. devotáte

DEVOTÁT adj. v. fidel.

DEVOTAT adj. cinstit, credincios, fidel nestrămutat, statornic, (livr.) leal, loial, (reg.) slugarnic, (înv.) smerit. (O soție ~; un prieten ~.)

Devotat ≠ adulter, infidel, necredincios