despartzitúra sf [At: CORESI L. 349/20 / V: dis~ / Pl: ~ri / E: despartzi + tura] 15 Despartzire (146). 6 (Mat) Impartzire. 7 Clasificare. 89 Despartzire (1617). 10 (Fig) Invrajbire. 11 Bifurcare. 12 Despicare. 1314 Despartzire (2122). 15 Desfacere. 16 Rupere. 17 Despartzire (25). 18 Deosebire. 1928 Despartzire (2736). 29 Divortz. 3040 Despartzire (3848). 41 (Inv; pex) Parte. 42 (Ivr) Subdiviziune. 4350 Despartzire (5259). 51 (Spc) Incapere. 52 (Spc; inv) Locuintza. 53 (Spc) Raft. 54 (Spc; inv) Camera a stomacului la rumegatoare. 55 (Spc; reg) Gramada. 56 (Spc) Hotar. 57 (Spc) Gard. 58 Despartzitoare (45). 59 (Inv) Constructzie improvizata care separa ceva. 60 (Inv) Despartzamant (6). 61 (Reg) Sept.

DESPARTZITÚRA despartzituri s. f. 1. Parte despartzita dintrun recipient sau dintro incapere; incapere mica despartzita din una mai mare; loc separat (intro lada intrun dulap etc.); compartiment diviziune. Biroul contabilului shi al casierului... par de fapt o singura masa cu despartzituri shi policioare. CAMIL PETRESCU T. I 381. Strabatura un loc larg shi lung... shi trecura intro despartzitura mai mica. GALACTION O. I 513. 2. Constructzie de obicei improvizata facuta cu scopul de a separa ceva de a face o delimitare. Ishi mutase pinda in jurul despartziturilor de scinduri din curtea garii. G. M. ZAMFIRESCU M. D. II 157. 3. (Invechit) Grup ceata. Pe de alta parte despartzituri de oshteni moldoveni i strimtora pe de laturi. ARHIVA R. I 108.

DESPARTZITÚRA ~i f. 1) Spatziu limitat obtzinut prin divizarea unei suprafetze plane; compartiment. 2) Constructzie improvizata care separa ceva. /a despartzi + suf. ~tura

despartzitura f. diviziune clasa a parte.

despartzitúra f. pl. ĭ. Compartiment sectziune clasa.

despartzitúra s. f. g.d. art. despartzitúrii; pl. despartzitúri

despartzitúra s. f. g.d. art. despartzitúrii; pl. despartzitúri

DESPARTZITÚRA s. v. compartiment.

DESPARTZITURA s. casutza compartiment despartzire (inv.) despartzimint (frantzuzism inv.) caza. (O ~ intrun sertar.)