desfata [At: PSALT. 62 / V: ~fata (ivr) dezva~ (reg) ~faida / Pzi: desfat shi ~tez / E: nct] 1 vt (Inv) A extinde. 2 vt (Inv) A infrumusetza. 3 vr A se afla intro stare de mare multzumire de incantare. 4 vr A simtzi o deosebita placere (intelectuala senzoriala estetica). 5 vr A se distra. 6 vt A provoca o bucurie o placere Si: a distra. 7 vt (Pex) A fermeca. 8 vr (Inv; ie) A se ~ in sine A se complace.

DESFATÁ desfat shi desfatez vb. I. Refl. Ashi trece timpul intro stare de multzumire de bucurie de incintare a simtzi o mare placere a se delecta a petrece a se distra. Pentru ce unul cinta shi se desfata in gradina umbroasa iar altul se cutremura shi blestema? CAMILAR T. 104. In salonul din dreapta dansa shi se desfata tineretul. C. PETRESCU C. V. 178. Ma desfatam pe gheatza shi la saniush. CREANGA A. 117. ◊ Fig. Acea cuvintare cadentzata... care glasul o rosteshte cu placere desfatinduse in armonia ritmului. ODOBESCU S. I 185. ♦ Tranz. A incinta a fermeca a delecta. Nu vedea decit un spectacol care desfata ochii. C. PETRESCU C. V. 163. Uitata doarmea doinelor comoara Deun sfert de veac in vechea lui vioara Cea desfatat o lumen tineretze! IOSIF P. 29. ◊ Absol. Varsan cupa mea de aur Acest vin ce desfateaza. ALECSANDRI P. II 47.

A DESFATÁ desfat tranz. A face sa se desfete; a delecta; a fascina; a incanta; a vraji; a fermeca. / Orig. nec.

A SE DESFATÁ ma desfat intranz. 1) A fi cuprins de placere shi de admiratzie; a se rasfatza; a se delecta. 2) Ashi petrece timpul in distractzii; a se deda placerilor lumeshti; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.

desfatà v. a cauza mare bucurie a simtzi o mare placere. [Derivat probabil din lat. FETOR putoare (de unde fat(a) cu o evolutziune de sens analoga lui desmierda ambii primitivi termeni de dadaca].

desfắt shi éz a á v. tr. (d. fat fata. Desfat etzĭ ata; sa ete). Decletez incint foarte tare. V. refl. A se desfata citind.

!desfatá (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. desfắt 2 sg. desfétzi 3 desfáta; conj. prez. 3 sa desféte

desfatá vb. ind. prez. 1 sg. desfat/desfatéz 2 sg. desfétzi/desfatézi 3 sg. desfáta/desfateáza; conj. prez. 3 sg. shi pl. desféte/desfatéze

desfata (ind. prez. 1 sg. desfat)

desfatez.

DESFATÁ vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. incanta. 4. v. bucura.

DESFATA vb. 1. a (se) delecta a (se) rasfatza (rar) a (se) dezmierda (Mold.) a (se) teferici (fig.) a (se) indulci. (Sa ~ cu tot felul de bunatatzi.) 2. a se amuza a se dispune a se distra a se inveseli a petrece a ride a se veseli (inv.) a se distrage a se eglendisi a libovi. (Beau shi se ~.) 3. a atrage a captiva a cuceri a delecta a fascina a fermeca a incinta a rapi a seduce a subjuga a vraji (fig.) a hipnotiza a magnetiza. (Spectacolul la ~.) 4. a bucura a incinta a mingiia. (Peisajul i ~ sufletul.)

desfatá (t át) vb. 1. (Inv.) A infrumusetza. 2. A produce placere a delecta. 3. (Refl.) A se distra a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urit a face sila” cu pref. dis care indica sensul contrar. Pentru semantism cf. sp. heder „a mirosi urit” shi „a supara”; desmierda shi sl. nĕga „curatzirea copilului” shi „deliciu voluptate”. Aceasta explicatzie sugerata inca de SHeineanu nu pare sa fi fost acceptata deshi este de departe cea mai corecta. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac I 90); *satĭsfactāre (Cretzu 317); *dῑsfatāre de la fatum „soarta” (Pushcariu 518); *diseffētāre de la effētus „istovit de sarcina” (Densusianu GS III 430); de la *dĭs shi lat. *fata „fatatoare” /Spitzer RF II 28486; REW 3269); de la fatuus cf. sp. desenfadar (Buescu Latinitatea verbului desfata in Destin 1952 109121). Der. desfataciune s. f. (desfatare deliciu); desfatator adj. (care produce desfatare).

desfatá desfat (desfatza) vb. tranz. refl. A (se) rasfatza a (se) delecta. Et. nec. (DEX MDA); din lat. foetere „a mirosi urat a face sila” cu pref. dis care indica sensul contrar (SHaineanu DER); din des + fata (DLRM).

VARIATIO (VARIETAS) DELECTAT (lat.) diversitatea desfata Fedru „Fabulae” II 10.