DESCURCÁ descúrc vb. I. 1. Tranz. A face sa nu mai fie incurcat; a descalci. 2. Refl. shi tranz. A ieshi sau a scoate pe cineva dintro situatzie incurcata dificila neobishnuita. 3. Tranz. A lamuri a limpezi a clarifica o problema o situatzie confuza incurcata. Pref. des + [in]curca.

descurcá [At: CORESI EV. 212/34 / V: (reg) dis~ / Pzi: ~úrc / E: des + (in)curca] 12 vtr (D. par lana) A (se) descalci. 3 vt (Ie) Cine a incurcat panza trebuie sa o ~rce Cine a facut rau trebuie sa o dreaga. 4 vt A gasi drumul. 5 vt (Ie) A ~ urma A cauta urmele unui animal. 69 vtr A (se) lamuri (o situatzie sau) un text confuz. 10 vt (Ie) ~cami drumul! Dute din drumul meu! 11 vt (Ie) ~cami lumina! Dute din lumina! 12 vr (D. persoane) A ieshi dintro situatzie incurcata. 13 vt A solutziona o problema complicata.

DESCURCÁ descúrc vb. I. 1. Tranz. A face sa nu mai fie incurcat; a descalci. 2. Refl. shi tranz. A ieshi sau a scoate pe cineva dintro situatzie incurcata dificila neobishnuita. 3. Tranz. A lamuri a limpezi a clarifica o problema o situatzie confuza incurcata. Des¹ + [in]curca.

DESCURCÁ descúrc vb. I. 1. Tranz. A face sa nu mai fie incurcat a descilci a desprinde a alege a desface dintro incurcatura. Un mistretz cit toate zilele de mare pravalise pe un flacau tinar la fatza shi se silea ashi descurca coltzii din arcul flacaului. ISPIRESCU L. 371. Cind ash fi o Magdalina! Mielul a caruia lina O descurca mina ta! NEGRUZZI S. II 90. ◊ Fig. Se intunecase shi nu mai putura sa descurce drumul. GALACTION O. I 285. ◊ Refl. Numai eu shtiam sa... arunc [ciulini] in parul fetelor k sa nu se mai descurce. G. M. ZAMFIRESCU M. D. I 14. 2. Refl. Fig. A ieshi dintro situatzie dificila noua neobishnuita incurcata. Taun descurcese cum shtie treaba lui! numai aratura sa fie gata la vreme. CAMILAR TEM. 97. Nu se interesa de felul cum izbuteshte femeia cu mijloace putzine sa se descurce. PAS Z. I 95. Itzi multzumesc pentru toate... Fara dumneata greu ma descurcam eu aici. C. PETRESCU A. 327. ◊ Tranz. Lasa ma Mitreo o sa vaz eu shi o sa te descurc. SADOVEANU M. C. 61. 3. Tranz. A lamuri a limpezi a pune la punct (o problema o situatzie confuza incurcata). Pentru prima oara in cariera mea mi se intimpla asemenea complicatzie care no pot descurca. SADOVEANU P. M. 103. Mi se pare mie k pricina inca nam descurcato. id. D. P. 169.

A DESCURCÁ descúrc tranz. (fire de atza de par etc. incurcate) A desface separand unul de altul; a descalci. /des + a [in]curca

A SE DESCURCÁ ma descúrc intranz. 1) (despre persoane) A ajunge sa intzeleaga; a se descalci. 2) A ieshi dintro incurcatura. /des + a [in]curca

descurcà v. 1. a desface un lucru; 2. a lamuri: descurcami fraza asta; 3. a ieshi din incurcatura: descurcate cum vei putea. [V. incurcà].

*descúrc a á v. tr. (d. incurc). Descilcesc desfac un lucru incurcat. Fig. Lamuresc explic bine: a descurca o fraza. V. refl. Ies din incurcatura dintr’o situatziune dificila: ma voĭ descurca eŭ singur.

descurcá (a ~) vb. ind. prez. 3 descúrca; conj. prez. 3 sa descúrce

descurcá vb. ind. prez. 1 sg. descúrc 3 sg. shi pl. descúrca; conj. prez. 3 sg. shi pl. descúrce; ger. descurcand

DESCURCÁ vb. 1. v. descalci. 2. v. lamuri.

DESCURCA vb. 1. a descilci. (A ~ firele incurcate.) 2. a (se) clarifica a (se) deslushi a (se) elucida a (se) explica a (se) lamuri a (se) limpezi a (se) preciza (inv.) a (se) pliroforisi a (se) raspica a (se) sfeti (fig.) a (se) descilci a (se) lumina. (Problema a fost ~.)

A (se) descurca ≠ a (se) incurca a (se) incalci