opțiuni
  • info

13 definiții pentru denumi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume).

denumi vt [At: ODOBESCU, I, 486 / Pzi: ~mésc / E: de4 + numi] 1 (Înv) A desemna. 2 A da nume unei ființe sau unui lucru.

DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – De4 + numi (după fr. dénommer).

DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui un nume unei ființe sau unui lucru; a numi. Stilul muzical, cam pipernicit... al secolului din urmă, stil pe care l-au denumit în țările occidentale cu porecla comică de stilul perucilor. ODOBESCU, S. III 95. ♦ (Învechit) A desemna. (Refl. pas.) Acea comisie [filologică] se și denumi. ODOBESCU, S. I 486.

DENUMÍ vb. IV. tr. A numi. [P.i. -mesc. / < de- + numi, după fr. dénommer].

DENUMÍ vb. tr. a numi. (după fr. dénommer)

A DENUMÍ ~ésc tranz. 1) A înzestra cu un nume; a numi. 2) A indica printr-un nume. /de + a numi

denumì v. a desemna cu un nume.

*denumésc v. tr. (de- și numesc, după fr. dénommer). Numesc o persoană într’un act, o menționez pe nume. – Barb. ardelenesc (după germ. ernennen): a denumi pe cineva într’o funcțiune îld. a-l numi.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă

denumí vb. → numi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DENUMÍ vb. v. supranumi.

DENUMI vb. a boteza, a chema, a intitula, a numi, porecli, a spune, a supranumi, (înv. și reg.) a număra, (înv.) a grăi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ „Bravul”.)

Intrare: denumi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • denumi
  • denumire
  • denumit
  • denumitu‑
  • denumind
  • denumindu‑
 singular plural
  • denumește
  • denumiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • denumesc
 (să)
  • denumesc
  • denumeam
  • denumii
  • denumisem
a II-a (tu)
  • denumești
 (să)
  • denumești
  • denumeai
  • denumiși
  • denumiseși
a III-a (el, ea)
  • denumește
 (să)
  • denumească
  • denumea
  • denumi
  • denumise
plural I (noi)
  • denumim
 (să)
  • denumim
  • denumeam
  • denumirăm
  • denumiserăm
  • denumisem
a II-a (voi)
  • denumiți
 (să)
  • denumiți
  • denumeați
  • denumirăți
  • denumiserăți
  • denumiseți
a III-a (ei, ele)
  • denumesc
 (să)
  • denumească
  • denumeau
  • denumiră
  • denumiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

denumi, denumescverb

  • 1. A da nume unei ființe sau unui lucru. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: numi supranumi
    • format_quote Stilul muzical, cam pipernicit... al secolului din urmă, stil pe care l-au denumit în țările occidentale cu porecla comică de stilul perucilor. ODOBESCU, S. III 95. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.