DEÍSM s. n. Credintza in existentza unei fiintze supreme principiul shi sursa oricarei realitatzi dar care nu intervine in ordinea naturii Din fr. déisme.

deísm sn [At: I. GOLESCU C. / P: deism / Pl: ~e / E: fr déisme] 1 Doctrina filozoficoreligioasa raspandita in secolele XVIIXVIII care recunoshtea existentza lui Dumnezeu numai k o cauza primara impersonala a universului shi care admitea k lumea este supusa actziunii legilor naturii. 2 (Pex) Teism.

DEÍSM s. n. Credintza in existentza lui Dumnezeu (fara recunoashterea revelatziilor). Din fr. déisme.

DEÍSM s. n. Doctrina filozofica raspindita in secolul al XVIIlea shi al XVIIIlea care recunoashte existentza lui dumnezeu numai k o cauza primara impersonala a universului shi care admite k lumea este supusa actziunii legilor naturii.

DEÍSM s.n. Orientare filozoficareligioasa din sec. XVIIXVIII care recunoshtea existentza lui Dumnezeu numai k o cauza primara impersonala a lumii negand ideea intruchiparii lui Dumnezeu intro persoana shi teza interventziei acestuia in viatza naturii shi a societatzii. [Pron. deism. / < fr. déisme cf. lat. deus zeu].

DÉISM s. n. orientare filozoficoreligioasa care recunoashte existentza lui Dumnezeu numai k o cauza primara impersonala a lumii respingand insa ideea intruchiparii lui intro persoana shi a interventziei sale in desfashurarea ulterioara a fenomenelor din univers. (< fr. déisme)

DEÍSM n. Conceptzie filozofica religioasa care admite existentza lui Dumnezeu drept creator al universului negand interventzia lui in dezvoltarea naturii shi a societatzii. [Sil. deism] /<fr. déisme

deism n. sistema celor ce cred numai in existentza unui Dumnezeu care guverna lumea prin mijlocul unor legi invariabile (fara a admite o religiune revelata).

*deizm n. (d. deist). Teizm care nu admitea revelatziunea ci numaĭ pe Dumnezeŭ singur shi fara nicĭ un cult: JeanJacques Rousseau a aparat deizmu.

deísm s. n.

deísm s. n.

Deism ≠ ateism

deísm s. n. Conceptzie filozoficareligioasa fondata de Herbert of Cherbury (sec. 17) care respinge orice dogma a religiilor oficiale reducand religia la un fenomen decurgand din insashi natura omeneasca; afirma existentza lui Dumnezeu numai drept cauza primara a lumii shi a omului dar respinge providentza lui Dumnezeu negand prezentza shi lucrarea Lui in lume shi in viatza omului. Este contrar teismului. Din fr. déisme.

DEÍSM (< fr.) s. n. Credintza in existentza unuia sau a mai multor zei. ♦ (In sec. 1718) Credintza in existentza unei fiintze supreme care este principiul shi sursa oricarei realitatzi dar care nu intervine in ordinea naturii shi a societatzii acestea functzionand autonom in afara creatziei primordiale (Voltaire J.J. Rousseau B. Franklin Th. Jefferson). ◊ Deismul englez = mishcare religioasa din sec. 1718 care a accentuat religia naturala shi a respins revelatzia dogmele urmarind stabilirea unor temeiuri ratzionale pentru credintza in existentza lui Dumnezeu (H. de Cherbury M. Tindal A. Collins).