deci² c [At: COD. VOR.² 1²/9 / V: deáci, deácii / E: de⁴ + aci] Exprimă un raport de coordonare conclusivă, arătând: 1 Concluzia logică a unei premise Gândesc, deci exist. 2 Concluzia unui raționament Muncesc, deci câștig. 3 Consecința unui fapt Ai greșit, deci ești pedepsit. 4 Reluarea unei narațiuni întrerupte Deci au început lupta.

DÉCI conj. (Conclusiv) Prin urmare, în consecință, așa fiind, drept care. Își adusă aminte că făgăduisă a răpi pe fata Genarului... Deci se porni. EMINESCU, N. 17. ◊ (Uneori precedat de «iată») Iată deci, domnilor, că sfatul nostru s-a luminat. SADOVEANU, D. P. 35. Iată deci cum legea asigurării celor ce cad jertfă muncii este o simplă minciună, ca și toate legile burgheziei. SAHIA, N. 36. ◊ (Așezat în mijlocul propoziției) Porni deci o hărmălaie; cum dracul să se ducă ei în linia întîia? CAMILAR, N. I 383. Era deci încă o dată nevoie de un spirit critic. IBRĂILEANU, SP. CR. 21. Își aduse aminte de vitejiile tatălui său din tinerețe și calul său. Se duse deci în grajd. ISPIRESCU, L. 15. ◊ (Învechit, urmat de «dar(ă)») Deci dară, zise popa, tu femeie să te culci. SBIERA, P. 19. Deci dar în deșert te lauzi. CONACHI, P. 293.

DECI¹ conj. (introduce propoziții care exprimă o condiție) Așadar; prin urmare; în consecință. /de + aici

DECI² adv. Înseamnă că; prin urmare; așadar; adică. /de + aici

deci conj. arată concluziunea (mai vârtos în stilul judecătoresc): așa dar, prin urmare [Lit. de aici, adică din cele zise până aci].║ n. partea unei sentințe conținând rezoluțiunea juridică.

decĭ conj. concluzivă (d. de și icĭ). Așa dar, pin urmare, vrea să zică: cuget: decĭ exist saŭ cuget, decĭ exist (O vorbă a luĭ Decartes).

deci conjcț.

deci conjcț.

DECI conj. v. așadar.

DECI conj. așadar, dar, (livr.) or. (Să spunem ~ lucrurilor pe nume.)

COGITO, ERGO SUM (lat.) gândesc, deci (sunt) exist – Decartes, „Principia philosophiae”, IV. Celebră teză care exprimă, în formă concentrată, caracterul antidogmatic și raționalist al filozofiei carteziene, proclamând totodată drept adevăr indubitabil – dovadă a existenței – gândirea.

DUBITO, ERGO COGITO (lat.) mă îndoiesc, deci cuget – V. Cogito, ergo sum.

JE PENSE, DONC JE SUIS (fr.) gândesc, deci exist – Descartes, „Discours de la méthode”, IV, V. și Cogito, ergo sum.