DEBITÁ¹, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter.

debita¹ vt [At: CARAGIALE, O. III, 257 / Pzi: ~tez / E: fr débiter] 1 (C.i. mărfuri) A vinde cu amănuntul. 2 A furniza o anumită cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. într-un anumit timp. 3 (Fam) A vorbi (mult, plictisitor, fără rost) Cf: a recita, a spune, a declama. 4 (Teh) A tăia un material în forme și dimensiuni potrivite pentru prelucrarea ulterioară.

DEBITÁ¹, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea și prelucrarea lor ulterioară. – Din fr. débiter.

DEBITÁ¹, debitez, vb. I. Tranz. 1. (În terminologia tehnică și administrativă) A vinde marfă cu amănuntul. Persoanele din gospodăriile particulare care mulg și debitează laptele în consumație publică sînt obligate să se prezinte trimestrial la vizita medicală. B. O. 1951, 1122. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material mărunt sau de energie. Generatorul debitează curent. ♦ Fig. A rosti, a vorbi (de obicei repede, mult, pe nerăsuflate); a recita, a declama. Faimosul monolog [din Hamlet] e ridicul, dacă e considerat ca filozofie și debitat ca atare. CAMIL PETRESCU, T. II 88. De cîte ori îi întîlnești, îți debitează aceleași banalități pe care ți le-au spus și ieri. VLAHUȚĂ, O. A. 434. Închipuiți-vi-l... venind în fața scenei, luînd o poză demnă și începînd să ne debiteze o tiradă. CARAGIALE, O. III 257. 3. A tăia un material în bucăți de formele și dimensiunile cerute pentru folosirea lui.

DEBITÁ¹ vb. I. tr. 1. A vinde (mărfuri) cu amănuntul. 2. A da, a furniza o anumită cantitate de fluid, de lichid, de energie etc. 3. (Fig.) A vorbi, a spune, a sporovăi multe. ♦ A declama. 4. A tăia (lemn, tablă, blocuri de piatră, de marmură etc.) în bucăți de anumite forme și dimensiuni. [< fr. débiter].

DEBITÁ¹ vb. tr. 1. a furniza o anumită cantitate de fluid (lichid, gaz), de energie etc. 2. a vinde (mărfuri) cu amănuntul. (fig.) a vorbi, a spune lucruri inutile, prostii, minciuni. 3. a tăia (lemn, tablă, marmură etc.) în bucăți de anumite forme și dimensiuni, care urmează a fi folosite sau prelucrate ulterior. (< fr. débiter)

A DEBITÁ¹ ~éz tranz. 1) (mărfuri) A vinde prin debit; a realiza cu amănuntul. 2) (fluide, materiale, energie) A pune la dispoziție în mod sistematic; a furniza. 3) fig. A reda prin cuvinte multe (și plictisitoare). 4) (bușteni) A tăia la gater pentru a obține cherestea. /<fr. debiter

debità v. 1. a vinde cu mărunțișul; 2. a înscrie ca debitor; 3. fig. a recita, a declama: a debita un rol; 4. a spune, a povesti: a debita știri false.

*debitéz v. tr. (fr. débiter, d. débit, debit). Vînd, maĭ ales lucrurĭ micĭ și ușoare de mînuit. În contabilitate, înscriŭ la debit. Procur o cantitate de lichid orĭ de gaz într’un timp dat. Recitez, declam: debitez un rol în calitate de actor. Îndrug: a debita vrute și nevrute.

debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză

debitá (o cantitate de fluid, un text, o sumă de bani etc.) vb., ind. prez. 1 sg. debitéz, 3 sg. și pl. debiteáză

DEBITÁ vb. v. declama, recita, rosti, spune, vorbi, zice.

debita vb. v. DECLAMA. RECITA. ROSTI. SPUNE. VORBI. ZICE.