căutătúră sf [At: M. COSTIN, ap. GCR. 198/21 / V: căt~, cot~ / P: că-u~ / Pl: ~ri / E: căuta + -tură] 1-52 Căutare (1-52). 53 (Ccr) Privire. 54 (Ccr) Expresie a feței. 55-56 Mină (care trădează starea sănătății). 57 Uitătură. 58 (Îs) Într-o ~ Într-o clipă. 59 (Îs) A trece cu ~ra A trece cu vederea.

CĂUTĂTÚRĂ, căutături, s. f. Felul cum privește cineva, privire, expresie a ochilor; p. ext. expresie a feței, înfățișare, mină. Nimeni nu era acolo ca să-i vadă căutătura cercetătoare. DUMITRIU, V L. 113. Avea... o căutătură aspră și scrutătoare. SLAVICI, O. II 8. Aruncîndu-mi căutături foarte dîrze... mă interpelează foarte de sus. CARAGIALE, O. VII 296. Oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală cîntă tuia mea, îndată pregătea, cu degetul îmbăiat, puțină tină din colbul, adunat pe opsasul încălțării. CREANGĂ, 4. 35. Nu-nțelegi tu, din a ei căutătură, Că deprindere, grimasă este zîmbetul pe gură? EMINESCU, O. I 160. ◊ Expr. A arunca o căutătură v. arunca. – Pronunțat: că-u- (și, regional, cău-tă-). – Variantă: cătătúră (CREANGĂ, P. 30) s. f.

CĂUTĂTÚRĂ, căutături, s. f. Felul cum privește cineva, expresie a ochilor; p. ext. expresie a feței, înfățișare, mină. [Var.: (pop.) cătătúră s. f.] – Din căuta + suf. -(ă)tură.

CĂUTĂTÚRĂ ~i f. Felul de a se uita al cuiva; expresie a ochilor; privire. [Sil. că-u-] /v. a cauta

căutătură f. rezultatul căutării, privire: aruncă o căutătură.

căutătúră f., pl. ĭ. Rezultatu căutăriĭ. Uĭtătură, privire: avea o căutătură de hoț.

cătătúră sf vz căutătură

căutătúră (că-u-) s. f., g.-d. art. căutătúrii; pl. căutătúri

căutătúră s. f. (sil. că-u-), g.-d. art. căutătúrii; pl. căutătúri

CĂUTĂTÚRĂ s. v. privire.

CĂUTĂTURĂ s. privire, uitătură, (înv.) priveală, priveliște, privitură. (Avea o ~ blajină.)