cârmuire sf [At: (a. 1773) GCR II, 87/1 / Pl: ~ri / E: cârmui] 1 (Reg) Conducere a unui vas cu ajutorul cârmei. 2 Conducere. 3 Guvernare. 4 Administrare. 5 (Ccr) Organ de conducere.

CÂRMUÍRE ~i f. 1) v. A CÂRMUI. 2) Organ de conducere al unei întreprinderi sau al unei instituții; direcție; administrație. [Art. cârmuirea; G.-D. cârmuirii; Sil. -mu-i-] /v. a cârmui

cârmuire f. 1. conducere; 2. guvern, administrațiune; 3. odinioară, prefectură de județ.

CÎRMUÍRE, cîrmuiri, s. f. Acțiunea de a cîrmui. 1. Conducere, administrare, guvernare. Asupra cîrmuirii împărăției n-am nimic să-ți zic. ISPIRESCU, L. 41. Împăratul voiește a da cîrmuirea Ardealului lui Basta. BĂLCESCU, O. II 270. 2. (Concretizat) Organ de conducere, guvern, stă- pînire. Silise cîrmuirea pe școlarii din țară să poarte opinci. PAS, Z. I 112.

cîrmuíre f. Acțiunea de a ținea cîrma. Fig. Guvernare. Vechĭ. Prefectură de județ.

cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri

cârmuíre s. f., g.-d. art. cârmuírii; pl. cârmuíri

CÂRMUÍRE s. 1. v. conducere. 2. v. domnie. 3. v. administrație. 4. v. stăpânire.

CÎRMUIRE s. 1. conducere, diriguire, domnie, guvernare, stăpînire, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocîrmuire, purtare, purtat, stăpînie, vlădicie, (fig.) cîrmă. (~ țării în vremea lui Mihai Viteazul.) 2. administrare, administrație, conducere, gospodărire, (înv. și pop.) oblăduire, chiverniseală, chivernisire, isprăvnicie, ocîrmuire. (~ treburilor publice.) 3. (concr.) guvern, slăpînire. (Ce zice ~?)