10 definiții pentru cumințenie

Explicative DEX

CUMINȚÉNIE s. f. 1. Calitatea de a fi cuminte, purtare bună; seriozitate, cuminție. 2. Înțelepciune, deșteptăciune. ♦ Prevedere, prudență. – Cuminte + suf. -enie.

CUMINȚÉNIE s. f. 1. Calitatea de a fi cuminte, purtare bună; seriozitate, cuminție. 2. Înțelepciune, deșteptăciune. ♦ Prevedere, prudență. – Cuminte + suf. -enie.

cumințenie sf [At: VLAHUȚĂ, ap. TDRG / Pl: ~ii / E: cuminte + -enie] 1 (Pop) Înțelepciune. 2 (Pop) Judecată dreaptă. 3 (Pop) Pricepere. 4 (Pop) Prudență. 5 (Pop) Seriozitate. 6 (Pop) Chibzuință. 7 Purtare bună.

CUMINȚÉNIE s. f. 1. Purtare de om așezat, seriozitate. Alte dăți auzeau din poartă gura horii; acum o găsiră tăcută, de o neobicinuită cumințenie. VLAHUȚĂ, O. A. III 153. 2. Deșteptăciune, înțelepciune; prudență. Lică... mai mult se bizuia pe chiar a sa cumințenie. SLAVICI, O. I 174. – Pronunțat: -ni-e.

CUMINȚÉNIE f. 1) Comportare a copilului sau a omului cuminte. 2) Judecată sănătoasă; deșteptăciune. /a (se) cuminți + suf. ~enie

cumințénie f. (d. cuminte). Prudență, înțelepcĭune.

Ortografice DOOM

cumințénie (-ni-e) s. f., art. cumințénia (-ni-a), g.-d. cumințénii, art. cumințéniei

cumințénie s. f. (sil. -ni-e), art. cumințénia (sil. -ni-a), g.-d. cumințénii, art. cumințéniei

cumințenie, -niei gen. a.

Relaționale

CUMINȚÉNIE s. 1. v. ascultare. 2. v. chibzuială.

CUMINȚENIE s. 1. ascultare, docilitate, supunere, (livr.) obediență, (rar) cuminție, sumisiune, supușenie, (înv.) ascultămînt, plecăciune, subordinație. 2. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu multă ~.)

Intrare: cumințenie
  • silabație: -ni-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cumințenie
  • cumințenia
plural
genitiv-dativ singular
  • cumințenii
  • cumințeniei
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cumințeniesubstantiv feminin

  • 1. Calitatea de a fi cuminte, purtare bună. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Alte dăți auzeau din poartă gura Lorii; acum o găsiră tăcută, de o neobicinuită cumințenie. VLAHUȚĂ, O. A. III 153. DLRLC
  • 2. Deșteptăciune, înțelepciune. DEX '98 DLRLC
    • format_quote Lică... mai mult se bizuia pe chiar a sa cumințenie. SLAVICI, O. I 174. DLRLC
etimologie:
  • Cuminte + sufix -enie. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.