consecvență sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~țe / E: fr conséquence lat consequentia] 1 Situație de a fi consecvent (2). 2 (Îlav) Cu ~ în mod consecvent (2).

CONSECVÉNȚĂ, consecvențe, s. f. Faptul de a fi consecvent. Consecvență în opinii. ◊ Loc. adv. Cu consecvență = în mod consecvent.

CONSECVÉNȚĂ s.f. 1. (În logica scolastică) Implicația și decurgerea formulelor logice una din alta. 2. Caracteristică a gândirii corecte care respectă legile și regulile de formare și transformare într-un sistem deductiv. ♦ Fel de a acționa logic și pe aceeași linie de conduită; linie de conduită fermă, neschimbătoare. ◊ Cu consecvență = în mod consecvent. [Var. consecuență s.f. / cf. lat. consequentia, it. consequenza, fr. conséquence].

CONSECVÉNȚĂ s. f. faptul de a fi consecvent. ◊ (în logica scolastică) implicația și decurgerea formulelor logice una din alta. ◊ caracteristică a gândirii corecte care respectă legile și regulile de formare și transformare într-un sistem deductiv. (< fr. conséquence, lat. consequentia)

CONSECVÉNȚĂ ~e f. Caracter consecvent. [G.-D. consecvenței] /<fr. conséquence, lat. consequentia

consecvență f. l. ceea ce rezultă, ceea ce se deduce dintr’un principiu, dintr’un fapt; 2. urmarea ce poate avea un lucru; 3. importanță: lucru fără consecvență.

consecuență^[1] sf vz consecvență

CONSECUÉNȚĂ s.f. v. consecvență.

*consecŭénță f., pl. e (lat. consequentia. V. secŭență). Urmare, rezultat. Concluziune, deducțiune. Importanță: lucru fără consecŭență. În consecŭență, conform celor precedente: fiind-că te-aĭ purtat răŭ, veĭ fi tratat în consecŭență. – Fals -cvență orĭ -cință.

consecvénță s. f., g.-d. art. consecvénței; pl. consecvénțe

consecvénță s. f. → secvență

consecvență

consecvență, -țe (faptul de a fi consecvent).

CONSECVÉNȚĂ s. constanță, stabilitate, statornicie. (~ în sentimente.)

CONSECVENȚĂ s. constanță, stabilitate, statornicie. (~ în sentimente.)

Consecvență ≠ inconsecvență