CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. Trăsătură esențială a economiei de piață, care reflectă rivalitatea, disputa dintre agenții economici de a produce și vinde bunuri și servicii similare sau substituibile în condițiile cele mai avantajoase pentru ei. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence.

concurență sf [At: HASDEU, I. C. 52 / V: (îvr) ~rin~ / Pl: ~țe / E: fr concurrence] 1 Rivalitate între industriași, comercianți, țări, monopoluri etc. pentru acapararea pieței, desfacerea produselor și clientelei în vederea obținerii unor câștiguri cât mai mari. 2 (Pex) Rivalitate într-un domeniu de activitate. 3-4 (Îe) A(-și) face ~ (cuiva) A căuta să întreacă pe cineva, urmărind același scop. 5 (Mat) Proprietate a mai multor drepte de a avea un punct comun. 6 (Îs) Punct de ~ Punct de intersecție a dreptelor concurente (4).

CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. Rivalitate comercială, luptă dusă cu mijloace economice între industriași, comercianți, monopoluri, țări etc. pentru acapararea pieței, desfacerea unor produse, pentru clientelă și pentru obținerea unor câștiguri cât mai mari. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence.

CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. (În orînduirea capitalistă) Rivalitate comercială, luptă între industriași sau comercianți pentru acapararea pieței, a clientelei, pentru obținerea celor mai mari profituri. Legea concurenței și a anarhiei producției și-a încetat acțiunea, pentru prima oară, în economia Uniunii Sovietice. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2538. Nu e o întîmplare că teoria lui Darwin a apărut în țara cea mai individualistă și în societatea cea mai industrială, unde deci concurența era mai pronunțată. IBRĂILEANU, S. 235. 2. Întrecere, rivalitate într-un cîmp de activitate; luptă pentru întîietate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva țintind spre același scop, rivalizînd cu el, luîndu-se cu el Ia întrecere. ◊ Loc. adv. Pînă la concurența sumei de... = pînă la suma de... Directorul adjunct are dreptul să semneze pînă la concurența sumei de 30000 lei.

CONCURÉNȚĂ s.f. 1. Rivalitate, luptă între industriași sau între comercianți pentru acapararea pieței, pentru obținerea unor profituri cât mai mari etc. 2. Întrecere, luptă pentru întâietate. ◊ A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, urmărind același scop ca și el. 3. (Mat.) Proprietate a trei sau mai multor curbe sau suprafețe de a avea un punct comun. [Cf. fr. concurrence, it. concorenza].

CONCURÉNȚĂ s. f. 1. rivalitate între industriași sau comercianți pentru acapararea pieței, pentru obținerea unor profituri cât mai mari etc. 2. întrecere, luptă pentru întâietate. 3. (biol.) relație interspecifică antagonistă în care două specii animale sau vegetale „luptă” pentru aceleași resurse de mediu. 4. (mat.) proprietate a două ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun. ♦ punct de ~ = punct de intersecție a dreptelor concurente. (< fr. concurrence)

CONCURÉNȚĂ ~e f. 1) Luptă între două sau mai multe persoane (state, organizații) care urmăresc același avantaj sau același rezultat; concurs; întrecere; competiție. 2) Raport între doi sau mai mulți producători, comercianți etc. care luptă pentru acapararea pieței, a clientelei în vederea obținerii unui profit maxim. [G.-D. concurenței] /<fr. concurrence

concurență f. 1. pretențiunea mai multor persoane pentru acelaș lucru; 2. rivalitate între negustori sau fabricanți cu privire la calitatea ori prețul mărfurilor: până la concurență, până la atingerea unei sume oarecare.

*concurénță f., pl. e (fr. concurrence, d. concurrent, concurent). Pretențiunea maĭ multora asupra aceluĭașĭ lucru, competițiune. Com. Întrecere pentru a vinde maĭ mult: a face concurență cuĭva. Pînă la concurența de, pînă la suma de. V. record și vira.

concurință sf vz concurență

concurénță s. f., g.-d. art. concurénței; pl. concurénțe

concurénță s. f., g.-d. art. concurénței; pl. concurénțe

CONCURÉNȚĂ s. 1. întrecere, luptă, rivalitate. (~ între mai multe concerne.) 2. emulație, întrecere. (Există în școală o adevărată ~?)

CONCURENȚĂ s. întrecere, luptă, rivalitate. (~ între mai multe concerne.)

CONCURÉNȚĂ (< fr.) s. f. 1. Rivalitate, luptă dusă cu mijloace economice (reducerea prețului de cost, lansarea de produse noi, cumpărări de acțiuni etc.) și extraeconomice (spionaj industrial, acțiuni de sabotaj etc.) între producători sau comercianți, monopoluri, țări etc. pentru producerea și desfacerea unor mărfuri, acapararea unor piețe și obținerea de profituri mari. ◊ C. neloială = infracțiune care constă în fabricarea și punerea în circulație a unor produse care poartă denumiri de origine ori indicații de proveniență false, precum și aplicarea pe produsele puse în circulație a unor mențiuni false privind brevetele de invenție sau în folosirea unor nume comerciale ori a denumirilor organizațiilor de comerț sau industrie în scopul de a induce în eroare pe beneficiari. ◊ Liberă c. = c. între întreprinzătorii privați, neîngrădită de organizații monopoliste, de stat etc. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate; competiție.