ciovică¹ sf [At: PRAVILA DE GOVORA, ap. GCR 148 / V: ~obiurică, ~ociurv~, ~omv~, ~onv~, ~ori~, ~orli~, ~ină~, ~vli~, ciuvlică, țiuvlic / Pl: ~ici / E: fo] (Orn) 1 (Reg) Chiuică (Glaudicium passeriuman). 2 (Reg) Cucuvea (Athene noctuci). 3 (Reg) Pasăre din ordinul picioroangelor, care trăiește pe marginea bălților (Vannellus cristatus) Si: nagâț. 4 (Reg; îc) Ciovlică-de-mare Pasăre cu pene măslinii, albe sau gălbui pe gușă, cu coada ca de rândunică, care trăiește prin lagunele de lângă mare (Glareola pratincola).

ciovícă² sf [At: PAȘCA, GL. 18 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Mâncare cu carne afumată.

CIOVÍCĂ, ciovici, s. f. 1. Cea mai mică dintre speciile de bufnițe (Glaucidium passerinum); cucuvea pitică. Luai nouă, lăsai două, Ca ciovica să mai ouă (Cartofii). SADOVEANU, P. C. 11. 2. Cucuvaie. 3. Nagîț. – Pl. și: ciovice (SADOVEANU, P. M. 11). – Variantă: cíovlícă (ODOBESCU, S. III 23) s. f.

CIOVÍCĂ ~ci f. 1) Pasăre marină sedentară, de talie mică, cu picioare lungi și cu coadă ca la rândunică; ciovică-de-mare. 2) Pasăre răpitoare, nocturnă, sedentară, asemănătoare cu bufnița, dar de talie mai mică. 3) reg. Pasăre de baltă, migratoare, de talie mică, cu moț și cu penaj colorat; nagâț; bibic. [Sil. cio-vi-] /Onomat.

ciovică (ciuvică) f. buhă de mărimea unei vrăbii cu pene oacheșe pe spate, petrece prin păduri unde cuibărește (Strix passerina). [Onomatopee după strigătul ei: ciovic-ciovic!].

cĭovícă, cĭovlícă și cĭuvícă f., pl. ĭ (imit. înrudit cu ung. csuvik, ceh. čuvik, nsl. čovink, cucuvea, ca și cu it. ciovetta și civetta, fr. chouette, cucuvea. V. cĭuf 1). Vest. O pasăre acŭatică moțată mare cît turturica (vanellus cristatus), numită și nagîț (Mold.) și libuț (Trans.) Un fel de cucuvea (strix passerina saŭ glaucidium passerinum). Un fel de pescar (pasăre) de mare (glaréola pratincola).

ciovlícă sf vz ciovică¹

ciovlică f. sau nagăț, pasăre din ordinul picioroangelor, trăiește pe marginile bălților unde se recunoaște repede prin vioiciunea-i și prin strigătul țiuitor ce scoate și care aduce cu al ciovichii (Vanellus Cristatus).

ciovícă s. f., g.-d. art. ciovícii; pl. ciovíci

ciovícă s. f., pl. ciovíci

ciovică, -ci.

CIOVÍCĂ s. v. ceucă, cucuvaie, cucuvea, nagâț, stancă, stăncuță.

ciovică s. v. CEUCĂ. CUCUVAIE. CUCUVEA. NAGÎȚ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.

ciovícă (-ce), s. f. – 1. Pasăre (Strix passerina). – 2. Nagîț (Vannellus cristatus). Creație expresivă, care urmărește să imite sunetele păsării; nu este sigur dacă această creație este proprie rom. (DAR) sau vreunei limbi sl., cf. slov. čovik „bufniță,” mag. csuvika „bufniță”, (Cihac, II, 56; Skok 72); cf. it. civetta, fr. chevêche (REW 4800). Hiecke 132 și DAR cred că este vorba de o onomat. proprie rom.

CIOVLÍCĂ s. f. Numele a două specii de păsări călătoare, bune zburătoare, de c. 25 cm, cu coada ca de rîndunică, care cuibăresc în vecinătatea lacurilor dobrogene, cu penaj cafeniu-închis și sub aripi ruginiu; c. roșcată (Glareola pratincola), sau cu penele de sub aripi măslinii și c. negricioasă (G. nordmanni).