CUCUVÁIE, cucuvăi, s. f. Cucuvea. Palatul administrativ era o hardughie cu tencuiala neterminată. Cîntau cucuvăile-n ea. PAS, Z. III 63. Vin pe vînt din văi ecouri De lătratul vrunui cîne, Iar din gangul care fu Zboară peste-adîncul văii Tristul vai al cucuvăii. – Uhu, hu! COȘBUC, P. II 99. Și țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează, O cucuvaie sură pe una se așază. EMINESCU, O. I 69.

cucuvaie f. Mold. V. cucuvea: o tristă cucuvaie suspină ’n timpul nopții AL.

cucuváĭe (vest) f., pl. ăĭ, și cucuveá (est), pl. ele (ngr. kukuváĭa, kokováĭa, vgr. kikkábe, kikymis și kíkymos, id.; alb. kukuváĭa, -áĭkă și -máče; vsl. sîrb. kukuvika, bg. kukuvéĭka și kukumĕavka; it. coccoveggia, dial. cucuvaja. V. cucuvă și cĭovică). Un fel de bufniță mică care locuĭește pin zidurĭ pustiĭ și stîncĭ (strix nóctua saŭ athéne nóctua), c’o varietate maĭ mică, care locuĭește pin pădurile de brad (glaucidium passerinum) și alta maĭ mare, numită „încălțată” (nýctale Tengmalmi). Poporu crede că prevestește moartea în casa pe care cîntă, dar. în realitate, ĭa prevestește timp frumos. – Și cucuveĭcă, -veáŭcă și cocovéŭcă (nord), pl. veĭcĭ, veŭcĭ, și cucumeá (vest), pl. ele. V. puhace.

cucuváie s. f., art. cucuváia, g.-d. art. cucuvăii; pl. cucuvăi

cucuvaie, -văi.

CUCUVÁIE s. v. cucuvea.

CUCUVÁIE s. v. campadură, cămin, coș, horn.

CUCUVAIE s. (ORNIT.; Athene noctua) cucuvea, (reg.) ciovică, cucumea, cucuveică, pustielnică, (Transilv., Maram. și Ban.) pasărea-mortului, pasărea-sărăciei.

cucuvaie s. v. CAMPADURĂ. CĂMIN. COȘ. HORN:

CUCUVEÁ (CUCUVÁIE) (< fr.) s. f. Pasăre răpitoare de noapte, din ordinul strigiformelor, avînd mărimea de 25-26 cm, penajul brun-cenușiu pestriț și ochii galbeni, înconjurați de rozete de pene (Athene noctua). Distruge șoarecii. ◊ C. pitică = cea mai mică dintre strigiformele existente în Europa (c. 17 cm), relict glaciar în Carpați, cu penaj cafeniu pătat cu alb pe spate, albicios-pătat și stropit cu cafeniu pe pântec, care vînează și ziua și noaptea (Glaucidium passerinum).