NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

nagâț¹ sm [At: POLIZU / V: (reg) ~găț, neguiț, neguț, nog~, nogăț, noghiț / Pl: ~i / E: pbl fo] 1 Pasăre migratoare de baltă, de mărimea unui porumbel, de culoare neagră-verzuie pe spate și pe piept, albă pe pântece, cu un moț negru în creștet Si: (reg) biluț, câine-tătăresc, ciovică (Vanellus vanellus). 2 (Orn; reg) Specie de pescăruși nedefinită mai îndeaproape. 3 (Orn; reg) Pescăruș care face parte din specia nagâț (2). 4 (Gmț) Epitet dat în special copiilor.

nagâț² s [At: DLR / Pl: nct / E: nct] (Reg) Lemn plin de noduri, care nu poate fi folosit decât la făcut focul.

NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet; bibic² (Vanellus vanellus). ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Probabil formație onomatopeică.

NAGÂȚ¹ ~i m. Pasăre migratoare de baltă, de talie mică, cu moț și cu penaj colorat; bibic. /Onomat.

NAGÂȚ² ~i m. mai ales la pl. reg. Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; naz; moft; toană; capriciu. ◊ A-și arăta ~ii. ◊ A avea ~i a fi capricios. /Onomat.

neguiț sm vz nagâț¹ corectată

neguț¹ sm vz nagâț¹ corectată

nogăț sm vz nagâț¹ corectată

nogâț sm vz nagâț¹ corectată

noghiț sm vz nagâț¹ corectată

NAGÎ́Ț, nagîți, s. m. Pasăre de baltă de mărimea unui porumbel, cu penele albe și negre, cu un moț negru în creștet alungit și întors spre frunte (Vanellus vanellus); ciovică. Cîte un stol de nagîți se ridica la depărtări mari dintr-un smîrc. SADOVEANU, O. III 369. Se-ngîn pe luciul apei nagîții și cristeii. NECULUȚĂ, Ț. D. 73. Pe deasupra bălții nagîții se-nvîrtesc. ALECSANDRI, O. 173. ♦ Poreclă glumeață dată în special copiilor (din cauza glasului lor pițigăiat). Taci, nagîțule, nu mai striga atîta că m-ai asurzit! MARIAN, O. II 291. Auzi copil!... Coșcoge nagîț! ALECSANDRI, T. I 345.

nagî́ț m. (rut. Nogaĭec, Nogaĭ [Tătar], după credința populară că nagîțiĭ arătaŭ Tătarilor năvălitorĭ locu unde se ascundeaŭ Româniĭ. Cp. și cu germ. kiebitz, ung. libuc, libac și bébic, slovac bibic, cr. gibec). Est. Cĭovlică. A țipa ca un nagîț, a țipa continuŭ. (La Berceanu negúĭț, la Cihac și nogîț). V. pasăre.

nagấț s. m., pl. nagấți

nagâț s. m., pl. nagâți

nagâț, -ți.

NAGÂȚ s. (ORNIT.; Vanellus vanellus) (reg.) bibic, ciovică, libuț, câine-tătăresc, (Mold. și Bucov.) pasăre-tătărească.

NAGÎȚ s. (ORNIT.; Vanellus vanellus) (reg.) bibic, ciovică, libuț, cîine-tătăresc, (Mold. și Bucov.) pasăre-tătărească.

nagîț (nagấți), s. m. – Cionică (Vanellus cristatus). Origine necunoscută, posibil expresivă (Tiktin). Este dificilă der. din mag. libuc (Cihac, II, 517) sau din rut. Nogaiec „tătar” (Scriban).

NAGẤȚ (probabil formație onomatopeică) s. m. Pasăre migratoare din ordinul caradriiformelor, de c. 40 cm, cu penajul negru-verzui cu luciu purpuriu și cu un moț de pene lungi pe cap (Vanellus vanellus); bibic. Trăiește în fânețe umede, cuibărind pe lângă aproape toate bălțile din România; iarna, majoritatea se îndreaptă către țările din jurul M. Mediterane și S Asiei.

nagâț, nagâți s. m. denumire improprie dată de consumatori batoanelor din piept de pui pané, servite în lanțul de restaurante McDonald’s.