chiuitúră sf [At: MARIAN, O. I, 220 / P: chi-u-i~ / Pl: ~ri / E: chiui + -(i)tură] 1-9 Chiuit¹ (1-9).

CHIUITÚRĂ, chiuituri, s. f. Faptul de a chiui. 1. Strigăt. S-aude-un corn de vînătoare Și multe-apoi chiuituri Răsunătoare. COȘBUC, P. II 117. 2. Strigătură spusă la dansurile populare și constînd din versuri cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe. O chiuitură din Transilvania sună astfel: Chiuire-aș chiui, De toți, toți m-ar auzi. MARIAN, O. I 220. – Pronunțat: chi-u-i-.

CHIUITÚRĂ ~i f. 1) v. A CHIUI. 2) Versuri glumețe sau satirice, strigate în timpul dansurilor populare; strigătură. [Sil. chi-u-i-] /a chiui + suf. ~tură

chiuitură f. 1. chiuit; 2. versuri de joc (din Ardeal), corespunzând horei noastre. V. strigătură.

chiuitúră f., pl. ĭ. Chiot, strigăt. Strigătură (la horă).

chiuitúră (chi-u-) s. f., g.-d. art. chiuitúrii; pl. chiuitúri

chiuitúră s. f. (sil. -u-i-), g.-d. art. chiuitúrii; pl. chiuitúri

CHIUITÚRĂ s. 1. v. chiot. 2. v. chiuit.

CHIUITURĂ s. 1. chiot, chiu, chiuit, hăulire, hăulit, hăulitură, strigăt, țipăt, (pop.) iuit, (reg.) hihăit, hihot. (A tras o ~.) 2. chiuit, strigătură, (pop.) strigare, strigăt, (prin Transilv. și Maram.) horă. (~ la joc.)

CHIUITURĂ (a chiui) Scurtă poezie lirică, limitată de obicei la două sau patru versuri, cu caracter hazliu, uneori satiric, rostită la joc, cu scopul: de a conduce jocul: Ex. Numai lin și lin și lin, Ca soarele pe senin; Ca luna prin nourele, Ca dorul mîndruței mele. de a îndemna la joc și de a crea o atmosferă de voioșie: Ex. Cine joacă și nu strigă Face-i-s-ar gura strîmbă, C-așa-i jocul românesc, Obiceiul batrînesc. de a ironiza defecte omenești: Ex. - Haide, fată, la ogor! - Ba, mamă, ochii, mă dor! - Hai, copilă, la jucat! - Stai, mamă, c-amuș mă gat! de a satiriza unele moravuri: Ex. Săracii boii cornuți Cum însoară niște muți! Săracele sutele Cum mărită slutele! Chiuiturile, o parte însemnată a creației folclorice, de o mare varietate și bogăție, mai sînt cunoscnte și sub denumirea de strigături (v.).