cealmá sf [At: LET. II 174/20 / V: ceálma cel~ celmeá ciul~ sm / Pl: ~le shi ~méle / E: tc çalma] 1 Turban. 2 Legatura impletita purtata de turci pe cap Si: cauc saric durman. 3 (Ban) Conci purtat de femeile maritate.

CEALMÁ cealmale s. f. (Invechit) Turban Un chip lung uscat cadaveric cu o legatura la cap k o cealma. ZAMFIRESCU R. 271. Mai departe se ridica o cafinea greceasca plina de fesuri mari de fustanele de figuri serioase cu barbe lungi de capete cu cealmale. ALECSANDRI C. 104. Capetele Cu cealmale Trupurile Cu pistoale. TEODORESCU P. P. 548.

CEALMÁ cealmale s. f. (Inv. shi arh.) Turban. Tc. çalma.

CEALMÁ ~le f. (in unele tzari orientale) Acoperamant pentru cap format dintro fashie de stofa care se infashoara in jurul capului. /<turc. çalma

cealmà f. turban ordinar: cadiul se ingalbenia cealmaua pe ochi punea POP. [Turc. ČALMA].

cealmá f. (turc. čalmá). Turban fishie de pinza infashurata in prejuru capuluĭ cum obishnuĭesc sa poarte orientaliĭ.

cealmá (inv.) s. f. art. cealmáua g.d. art. cealmálei; pl. cealmále art. cealmálele

cealmá s. f. art. cealmáua g.d. art. cealmálei; pl. cealmále

CEALMÁ s. v. turban.

cealma s. v. TURBAN.

cealmá (cealmále) s. f. 1. Turban. 2. (Banat) Coc. Mr. cialma megl. čalma. Tc. çalma (SHeineanu II 120; Lokotsch 388). cf. sl. čalma „palarie”.