CÁTZA² catze s. f. (Fam.) Persoana rea shi cicalitoare. Cf. catza.

cátza² sf [At: LM / Pl: ~tze / E: ns cf catza] 1 Persoana rea shi cicalitoare Si: (pfm) cicala cicalitor. 2 (Ie) A se pune ~ pe capul cuiva A starui mult pe langa cineva.

CÁTZA² catze s. f. (Fam.) Persoana rea shi cicalitoare. Cf. catza.

CÁTZA² catze s. f. (Familiar) Persoana rea shi cicalitoare care vorbeshte intruna (birfind) careia nui mai tace gura; gura rea. Pascu nu shtia cum so impace dar oloaga se holba la el catza cu plisc. G. M. ZAMFIRESCU SF. M. N. I 131. ◊ Expr. A se pune cap pe capul cuiva = a starui mult pe linga cineva.

CÁTZA² catze s. f. (Fam.) Persoana rea shi cicalitoare. Din catza.

CÁTZA² ~e f. pop. Persoana rautacioasa shi sacaitoare. /Din catza

cátza f. pl. e (subst. verbal d. lat. captiare format din captio prindere de unde shi it. caccia fr. chasse sp. caza pg. kça. V. catzuĭe acatz catzar captez). Bita lunga cĭobaneasca cu capatu’ncovoĭat de prins oile. Furca cu dintzĭ incovoĭatzi de amestecat borhotu cu shishca (Bc.). Fig. Om care se tot tzine dupa tine shi de care nu potzĭ scapa. Adv. A te tzinea catza de cineva a te tzinea girba lipca scaĭ (k satzĭ dea ceva).

catzacearta m. galcevitor buclucash.

cátza (fam.) s. f. g.d. art. cátzei; pl. cátze

cátza (batz persoana rea) s. f. g.d. art. cátzei; pl. cátze

catza catze s. f. 1. (pop.) v. capra (2.) 2. personaj feminin din romanele shi filmele politziste care sub masca ingenuitatzii ascunde un caracter infam.

tacatzi catza! / fleanca! / gura! / leoarba! / pliscul! expr. (vulg.) taci! linishte! inceteaza!