călcare sf [At: ANTIM, P. 96 / Pl: ~cări / E: călca] (Rar) 1 Pășire. 2 Bătătorire. 3 Încălcare. 4 Jefuire.

CĂLCÁRE, călcări, s. f. Faptul de a călca. 1. Nerespectare, violare a unei legi, a unei dispoziții, a unui ordin, a unei convenții etc. Trădarea de patrie, călcarea jurămîntului, trecerea de partea inamicului... constituie crimele cele mai grave față de popor și stat și sînt pedepsite de lege cu toată asprimea. CONST. R.P.R. 42. Călcările pravilei erau fără cruțare pedepsite. GALACTION,O.I 212. Și apoi o rodea la ficați călcarea poruncii tatălui lor. ISPIRESCU, L. 51. 2. Abatere, deviere de la un principiu, de la o teorie, de la o linie. Documentele Congresului al XIX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice trebuie să înarmeze organizațiile noastre de partid în vederea intensificării luptei împotriva oricărei călcări și deformări a liniei partidului. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 51. 3. Atac, năvălire pentru a jefui. Se întîmplase peste noapte o călcare cu omor. CARAGIALE, O. I 287.

CĂLCÁRE, călcări, s. f. Faptul de a călca. 1. Nerespectare, violare a unei legi, a unui ordin etc. 2. Abatere, deviere de la un principiu. 3. Atac, năvălire (în scopul jefuirii).

călcare f. lucrarea de a călca și rezultatul ei (și fig.).

călcáre f. Acțiunea de a călca. Călcare de lege, delict, infracțiune.

călcáre s. f., g.-d. art. călcắrii; pl. călcắri

călcáre s. f., g.-d. art. călcării; pl. călcări

CĂLCÁRE s. I. v. călcat. (ă hainelor.) II. v. încălcare.

CĂLCÁRE s. v. cotropire, invadare, invazie, încălcare, năpădire.

CĂLCARE s. încălcare, nesocotire, violare, (pop.) stricare. (~ a legii, a unei înțelegeri.)

călcare s. v. COTROPIRE. INVADARE. INVAZIE. ÎNCĂLCARE. NĂPĂDIRE.

călcare, călcări s. f. (intl.) spargere