buhái¹ sm [At: H III, 139 / V: buái / Pl: ~ / E: rs бухай] 1 (Reg) Taur. 2 (Orn; îc) ~ de-baltă Bâtlan (Botaurus stellaris). 3 (Etm; îc) ~ uI-lui-Dumnezeu Boul-lui-Dumnezeu. 4 (Pex) Berbec (sau țap) trecut de patru ani. 5 (Pfm; îe) A fi ~ul satului A fi un bărbat iubit de multe femei. 6 (Îvr; îe) A-și arunca țernă (în sau pe spate) ca ~ ui A se lăuda. 7 Sunetul scos de buhai (1). 8 (Pop; pan) Bucium. 9 Instrument confecționat dintr-o putină mică legată la gură cu o piele de oaie prin care trece un fir de păr de cal și care scoate un sunet puternic, fiind folosit de colindători de Plugușor sau în noaptea Sfântul Vasile. 10 (Reg) Rindea mare. 11 Instrument care servește la ridicarea și coborârea poliței, prâsnelului și pietrelor mari de la moară Si: (reg) crainic, cântarul-pietrelor, zăvor. 12 (Reg) Zăvor la ușa casei. 13 (Reg) Țundră neagră cu glugă. 14 (Reg) Stup care nu roiește. 15 (Reg) Loc bălegos. 16 (Iht) Porcușor (Gobio gobio). 17 (Reg) Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata).

BUHÁI¹, buhai, s. m. (Mold.) 1. Taur. Se vedeau fiare de plug, roți, cotiugi, capete de buhai roșii. CAMILAR, N. II 12. [Cerbul] începe a-și arunca țărnă după cap, ca buhaiul. CREANGĂ, P. 226. 2. Compus: buhai-de-baltă = a) specie de broască, mică, cu pete roșii pe pîntece, care trăiește în bălțile mici (Bombina bombina). Băieții, cînd te văd, rămîn cu ochii holbați, ca niște buhai-de-baltă. ALECSANDRI, T. I 340; b) pasăre de baltă, cu ciocul lungăreț și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu pete și desene cenușii, cu creștetul negru și gîtul alb (Botaurus stellaris). Din cînd în cînd, în tăcerea nopții, se auzea lugubru vuietul nelămurit al buhaiului-de-baltă. SADOVEANU, O. I 410.

BUHÁI¹, buhai, s. m. 1. Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă (a, b). – Ucr. buhaj.

BUHÁI¹ ~ m. pop. 1) Mascul reproducător al vitelor cornute mari; taur. 2) fig. fam. Om brutal. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

BUHAI s. m. (Mold.) Taur. Buhai negru … la apa Nilului hrănit. NCCD, 313. Răget ca de buhai. NCCD, 350; cf. NCCD, 351. Etimologie: ucr. buhaj. Cf. bică. substantiv masculin

buháĭ m., pl. tot așa (rut. buháĭ, rus. bugáĭ, d. turc. bugá, id. buhač, bufniță; bg. bugá; ung. [d. rom.] buhay. V. buhă). Taur (V. bic). Popușoĭ care nu rodește (adică care se deosebește din mulțime ca „tauru’ntre boĭ”). S.n., pl. urĭ saŭ e. Stup care nu roĭește într’o vară. (V. paroĭ). Cofă orĭ putinică astupată c’o pele întinsă de care atîrnă o codiță de păr de cal și care, cînd e trasă cu mîna udă și bine spălată, vibrează imitînd mugetu tauruluĭ (Cu asta, în Mold. și aĭurea, băĭețiĭ merg din casă’n casă în ultima zi a anuluĭ trăgînd de coada buhaĭuluĭ, sunînd dintr’un clopot și recitînd „plugușoru”): a umbla cu buhaĭu. Bucoĭ (Olt., Munt.). – În Ial. și bugă (bg. turc.), m., pl. bugĭ, taur. V. dubă.

buhaiu m. Mold. 1. taur: poate vre’un buhaiu înfuriat i-a veni de hac CR.; 2. putinică cu o coardă pe fund, ale cării vibrațiuni imită răgetul buhaiului: cu buhaiul se colindă în seara de Sf. Vasile, urând plugușorul; 3. (de baltă), pasăre numită și bou de baltă, ale cării strigăte repețite vestesc (după credința poporului) un an mănos; 4. om gros și gras cu glas de taur; 5. stupul ce nu roiește; 6. rândea mare purtată de doi inși; 7. Buc. cârligul coasei; 8. partea morii care ridică sau coboară polița, prisnelul și pietrele. [Rut. BUHAĬ].

buhái¹ (taur) s. m., pl. buhái, art. buháii

buhái (taur) s. m., pl. buhái, art. buháii

buhai

BUHÁI s. v. gealău, rădașcă, răgage, taur.

buhai s. v. GEALĂU. RĂDAȘCĂ. RĂGAGE. TAUR.

buhái (buhai), s. m. – 1. Taur. – 2. Berbec sau țap de peste doi ani. – 3. Instrument muzical (cf. bou 3). – 4. Pelerină. Rut. buchai, rus. bugaj, (DAR) din tc. buga „taur” (cf. bugă). Ar putea fi și invers. După Lokotsch 339, rom. provine din tc.; și din rom. a trecut în pol. după Miklosich, Wander., 12, și în mag. bohaj (Edelspacher 10).

buhái, buhai, s.m. – (zool.) 1. Taur. 2. Berbece (Papahagi, 1925); țap mai bătrân de 4 ani (Georgeoni, 1936: 40). 3. Buhai de baltă, specie de broască (Bombina variegata), cea mai frecventă în Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000: 100); izvoraș. ♦ „Da’ de negru n-ar si bai, / Da’ i-i capu ca și-on mai, / Ochii, ca și on buhai” (Bilțiu, 2006: 225). ♦ (onom.) Buhai, Buhaiu, nume de familie (145 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Buhaiu-n turnu bisericii, poreclă pentru locuitorii din Ieud. – Din ucr. buhaj, rus. bugaj (DA, cf. DER); din ucr. buhay (DLRM, DEX); din rus. buhay (MDA). Cuv. rom. > magh. bohaj (Bakos, 1982; Scriban).

buhái, buhai, s.m. – 1. Taur. ♦ Buhaiu-n turnu bisericii, poreclă pentru locuitorii din Ieud. 2. Berbece (Papahagi 1925); țap mai bătrân de 4 ani (Georgeoni 1936: 40). 3. Buhai de baltă, specie de broască (Bombina variegata), cea mai frecventă în Maramureș (Ardelean, Bereș 2000). – Din ucr. buhaj, rus. bugaj (DA cf. DER); Cuv. rom. preluat în magh. (bohaj) (Bakos 1982).