BÚBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe față; s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.; buba-mânzului = gurmă. ♦ (Pop.) Rană. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicată, dificilă a unei probleme. ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

BÚBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. V. abces, buboi, furuncul. Se pricepea să tămăduiască jupuiturile, bubele. PAS, L. I 71. Ce n-a făcut el ca să se curețe de bube? ISPIRESCU, L. 386. Am făcut o bubă-n cap. ȘEZ. III 201. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. ◊ Compuse: (popular) bubă-neagră = dalac. [Filozofii măriei-tale] dobitoace să fie și să-i taie casapii; casapi să fie și să piară de bubă-neagră. SADOVEANU, D. P. 102; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care se ivesc în special la copii, de obicei în jurul gurii sau pe cap. ◊ Fig. Știu, dragul maichii, că buba ta e la inimă, de mînie și obidă. SADOVEANU, M. C. 50. ♦ Rană. După ce veni ursul la dînsul, [Țugulea] se căzni pînă ce îi scoase steapul, apoi îl legă la bubă. ISPIRESCU, L. 326. ◊ Fig. Punct slab, parte gingașă, delicată, plină de dificultăți a unei probleme. În alte părți oamenii se luptă împotriva ei [a nedreptății], pe cînd noi o privim ca o stare normală! Asta e buba cea mare. REBREANU, R. I 65. ◊ Expr. Îi știu eu buba = știu eu ce necaz sau ce punct slab are. ♦ Încurcătură, dificultate. Stați, că d-aici începe buba cu Miai. PREDA, Î. 82.

búbă-neágră (dalac) (-nea-gră) s. f., g.-d. art. búbei-négre; pl. búbe-négre

búbă-neágră s. f. (sil. -gră), pl. búbe-négre

BUBĂ-NEÁGRĂ s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.