BRICEÁG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe lame, care se închid intrând între plăsele; brișcă¹. – Din tc. biçak (influențat de brici).

briceág sn [At: SLAVICI, N. 301 / V: (reg) ~ac, ~agă / Pl: ~cege / E: tc bričak, mg bicsak] Cuțit mic de buzunar ale cărui lame sau accesorii se pot închide între plăsele Si: (Mol) cuțitaș, brișcă¹ Cf bricică, brici, briptă, buricaș, cioarsă, custură.

BRICEÁG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe lame care se închid, intrând între plăsele; brișcă¹. – Din tc. biçak (influențat de brici).

BRICEÁG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe limbi, care pot fi închise astfel ca partea lor tăioasă să intre între plasele. Afară doar de un briceag... altceva n-am pierdut. GALACTION, O. I 63. Scoase iute un briceag, tăie o crenguță subțire de brad, o curăți, ascuți la un capăt și-mi înșiră păstrăvii pe ea. HOGAȘ, M. N. 75.

BRICEÁG, bricege, s. n. Cuțitaș de buzunar cu una sau mai multe limbi care se închid intrând între plăsele. – Tc. biciak.

BRICEÁG ~ége n. Cuțit de buzunar, cu una sau mai multe limbi pliante, care încap între plăsele; cuțitaș. [Sil. bri-ceag] /<turc. biciak

briceag n. cuțitaș de tăiat creioane și penițe. [Bulg. BRIČAK].

briceág n., pl. ege (turc. byčak, cuțit de masă, infl. de bricĭ, de unde și bg. bričak, briceag; vsîrb. bičak, cuțit; ung. bicsak de unde și pol. biczak, briceag. V. bișchie). Sud. Cuțitaș de buzunar de ascuțit creĭoanele ș.a. – În est cuțitaș.

briceág s. n., pl. bricége

briceág s. n., pl. bricége

briceag, -cege.

BRICEÁG s. (reg.) brișcă, custură, cuțitaș, (Transilv. și Maram.) pințăluș.

BRICEAG s. (reg.) brișcă, custură, cuțitaș, (Transilv. și Maram.) pințăluș.

briceág (bricége), s. n. – Cuțitaș, brișcă. Var. briceac, briceagă. Mag. bicsak, tc. biçak (DAR; Popescu-Ciocănel 16), care se consideră în general a fi rezultatele sl. bričĭ, dar care sînt, cu mai mare probabilitate, cuvinte orientale, cf. cuman. bičak (Kuun 97), țig. biča „secure” (Wlislocki 74); cf. și bg. bričak, pol. biczak. R. se explică prin influența lui brici. Der. sînt proprii Trans. de Nord: bricegeană, s. f. (dans tipic); bricică, s. f. (briceag); brișcuță, s. f. (cuțit); brișcăli, vb. (a bate).