beteșug sn [At: CORESI, ap. GCR I, 26/7 / V: ~șig, ~șag, (îrg) ~tegșig, ~tegșâg / Pl: ~uri / E: mg betegség] 1 (Trs; înv) Boală. 2 (Mol; înv) Boală epidemică mortală. 3 (Mun; înv) Boală ce produce handicap fizic. 4 (Pop) Infirmitate. 5 (Pop; rar) Epilepsie. 6 (Fig) Defect moral Si: cusur. 1 (Fig) Defecțiune.

BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. Defect corporal; infirmitate. Se pregătea să-și meșterească beteșugurile unei pleoape. GALAN, Z. R. 157. Cunoșteau după dinți gloaba. Ii găseau beteșugul dintr-o ochire. PAS, L. I 58. Un om în puterea vîrstei, frumos în puterea cuvîntului, voinic, fără nici un beteșug. HOGAȘ, DR. 239. ◊ Fig. Dacă îi spune sunetul că s-a slăbit un șurub, caută beteșugul, îngenunche lîngă linie, scoate cheia, strînge șurubul slab. STANCU, D. 274. ♦ Fig. Defect moral, cusur. Răbdarea asta, cu anii, i-a devenit beteșug. CAMILAR, TEM. 272. Sentimentalismul lui era un beteșug ridicol. BART, E. 200. 2. (Mai ales în Transilv.) Boală. Doftorul pricepe la de astea, de-ale beteșugului și de-ale morții. RETEGANUL, P. III 83.

BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. Infirmitate. ♦ Fig. Defect moral; cusur. 2. (Reg.) Boală. – Magh. betegség „boală”.

BETEȘÚG ~uri n. 1) Neajuns fizic; infirmitate. 2) fig. Defect care împiedică buna funcționare a unei mașini, a unui aparat sau a unui mecanism. 3) fig. Proces patologic care tulbură echilibrul normal al organismului; boală. /<ung. betegség

beteșug n. boală: beteșug de tuse. [Ung. BETEGSÉG].

beteșúg n., pl. urĭ (ung. betegség). Infirmitate.

beteșúg (pop.) s. n., pl. beteșúguri

beteșúg s. n., pl. beteșúguri

BETEȘÚG s. v. afecțiune, boală, cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, infirmitate, insuficiență, invaliditate, lacună, lipsă, maladie, meteahnă, nărav, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

beteșug s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INFIRMITATE. INSUFICIENȚĂ. INVALIDITATE. LACUNĂ. LIPSĂ. MALADIE. METEAHNĂ. NĂRAV. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.