AVUȚÍE, avuții, s. f. Avere. ◊ Avuție națională = totalitatea valorilor materiale și spirituale de care dispune o țară. – Avut + suf. -ie.

avuțíe sf [At: CUV. D. BĂTR. II, 451 / Pl: ~ii / E: avut + -ie] 1-2 Avere (4, 13). 3 Comoară. 4 (Fig) Avere (15). 5-8 (Rar; pex) Avere (24-25, 29-30). 9 (Îs) ~ națională Totalitate a valorilor materiale și spirituale de care dispune un popor la un moment dat.

AVUȚÍE, avuții, s. f. Avere. ◊ Avuție națională = totalitatea valorilor materiale și spirituale de care dispune un popor, o țară la un moment dat. – Avut + suf. -ie.

AVUȚÍE, avuții, s. f. Avere mare, bogăție de care dispune o colectivitate sau un individ. Boierii se bucurau... că vor putea ocupa iarăși posturi... ca să adune nouă avuții din sudoarea țăranului. NEGRUZZI, S.I 150. ◊ (Ironic) Scurmătorii de gunoaie, obosiți de șale, cu ochii înlăcrimați și roșii, întinși pe spate, cu sacul avuției căpătîi, privesc bolta înstelată. ARDELEANU, D. 12 ◊ Avuțiile țării = bogățiile țării, v. bogăție. Petrolul este una din principalele avuții ale țării noastre.

AVUȚÍE, avuții s. f. Avere, bogăție. – Din avut + suf. -ie.

AVUȚÍE ~i f. Avere mare; bogăție. ◊ ~ națională totalitate a valorilor materiale și spirituale de care dispune un popor. [G.-D. avuției] / avut + suf. ~ie

avuție f. avere multă, stare mare, bogăție.

avuțíe f. (d. avut, avere). Rar. Bogăție.

avuțíe s. f., art. avuțía, g.-d. art. avuțíei; pl. avuțíi, art. avuțíile

avuțíe s. f., art. avuțía, g.-d. art. avuțíei; pl. avuțíi, art. avuțíile

AVUȚÍE s. v. avere.

AVUȚIE s. avere, avut, bogăție, bun, mijloace (pl.), situație, stare, (înv. și reg.) bogătate, prilej, prindere, (reg.) blagă, prinsoare, (prin Transilv.) apucătură, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. și Transilv.) vlagă, (înv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale, (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~.)

CRESCENTEM SEQUITUR CURA PECUNIAM (lat.) creșterea avuției aduce după sine grija – Horațiu, „Ode”, III, 16, 17.