ascuțime sf [At: CONACHI, P. 268 / Pl: (nob) ~mi / E: ascuți + -ime] 1 Calitate a unui obiect ascuțit. 2 (Fig) Acuitate. 3 (Fig; îs) ~a minții Istețime. 4 (Înv; îlav) Cu ~ Hotărât.

ASCUȚÍME s. f. (Uneori determinat prin «de minte») Calitatea de a fi ascuțit (II 1); agerime, pătrundere, perspicacitate. Din copilărie, mintea lui Costan prinse ascuțime. CAMILAR, N. I 20. Astfel chinui Joe pe bietul Prometeu pentru deșteptăciunea și ascuțimea lui de minte. ISPIRESCU, U. 88. ◊ Loc. adv. Cu ascuțime = a) cu tărie, cu hotărîre. Necesitatea unei juste orientări ideologice în știință, învățămînt, literatură, artă este o problemă pe care trebuie isă și-o pună cu ascuțime fiecare om de știință, fiecare profesor, fiecare scriitor sau artist care militează pentru progresul științei și culturii. CONTEMPORANOL, S. II, 1953, nr. 339, 1/1; b) cu dibăcie, cu pricepere. Un fleac de omuleț, îmi ajunge cu fruntea la umăr. Dar îi umblă limba cu ascuțime. SADOVEANU, P. M. 78.

ASCUȚÍME s. f. 1. Faptul de a fi ascuțit. 2. Fig. Agerime, pătrundere, perspicacitate. ◊ Loc. adv. Cu ascuțime = a) cu hotărâre; b) cu pricepere. – Din ascuți + suf. -ime.

ASCUȚÍME f. fig. Agerime a minții; putere de pătrundere. /a ascuți + suf. ~ime

ascuțíme f. Calitatea de a fi ascuțit. Fig. Agerime, pătrundere, sagacitate.

ascuțíme s. f., g.-d. art. ascuțímii

ascuțíme s. f., g.-d. art. ascuțímii

ASCUȚÍME s. v. acuitate, agerime, clarviziune, pătrundere, perspicacitate, subtilitate.

ascuțime s. v. ACUITATE. AGERIME. CLARVIZIUNE. PĂTRUNDERE. PERSPICACITATE. SUBTILITATE.

ascuțime, coeficient de ~, → Kurtosis.