ÁRMIE, armii, s. f. (Înv.) Armată (1). – Din rus. armiia.

ármie sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 67/6 / Pl: ~ii / E: rs армия] (Înv; aap) Oaste.

ÁRMIE, armii, s. f. (Înv.) Armată. (1) – Din rus. armiia.

ÁRMIE, armii, s. f. (Învechit, azi numai livresc) Armată, oaste. Peste-un ceas păgînătatea e ca pleava vînturată. Acea grindină-oțelită înspre Dunăre o mînă, Iar în urma lor se-ntinde falnic armia romînă. EMINESCU, O. I 148. Îți scriu aceste rînduri dintr-o pădure plină de zăpadă, unde ne-am retras după o luptă grozavă cu armia generalului Verder. ALECSANDRI, T. 1299. Dar cine se aude Și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? ALEXANDRESCU, P. 27. ◊ Fig. Uraganul își mîna cumplitele armii de nouri pe deasupra și umplea cîmpiile de freamăt. SADOVEANU, O. III 76.

ÁRMIE, armii, s. f. (Înv., azi livresc) Armată, oaste. – Rus. armija.

armie f. armată (arhaism întrebuințat în poezie); armia maghiară țara a ’nvălit BOL. armii grele de furnici EM. [Rus. ARMIĬA (din fr. armée)].

ármie f. (rus. ármiĭa, germ. armee, d. fr. armée). Sec. 19. Rar. Armată.

ármie (înv.) (-mi-e) s. f., art. ármia (-mi-a), g.-d. art. ármiei; pl. ármii, art. ármiile (-mi-i-)

ármie s. f. (sil. -mi-e), art. ármia (sil. -mi-a), g.-d. art. ármiei; pl. ármii, art. ármiile (sil. -mi-i-)

armie.

ÁRMIE s. v. armată, oaste, oștire, putere, trupe.

armie s. v. ARMATĂ. OASTE. OȘTIRE. PUTERE. TRUPE.