apostilă sn [At: NEGRUZZI, S. II, 69 / V: (înv) ~til, ~liu (pl ~lii) / Pl: ~le / E: fr apostille] 1 Rezoluție scrisă pe o petiție, pe un raport etc. 2 (Pex) Semnătura pusă pe o apostilă (1).

APOSTÍLĂ, apostile, s. f. Însemnare sau hotărîre (de obicei a șefului unei administrații publice) notată pe o petiție, pe un raport sau pe alt fel de act oficial; p. ext. semnătura pusă pe un asemenea act. Serviciul cu care-l însărcinase șeful său era de a citi toate petițiunile adresate domnului, de a face pentru fiecare cîte un extract și de a le adresa autorităților respective cu apostila domnească. GHICA, S. A. 131.

APOSTÍLĂ, apostile, s. f. Însemnare sau hotărâre notată pe o petiție, pe un raport etc.; p. ext. semnătură pusă pe un asemenea act. – Fr. apostille.

APOSTÍLĂ s.f. Notă, observație (pusă pe o petiție, pe un act oficial); (p. ext.) semnătură dată pe un asemenea act. [< fr. apostille].

APOSTÍLĂ s. f. rezoluție pusă pe o petiție, pe un act oficial. (< fr. apostille)

APOSTÍLĂ ~e f. 1) Rezoluție notată pe o petiție, pe o cerere, pe un raport etc. 2) Adaos pe marginea unei scrieri. /<fr. apostille

apostilă f. 1. adaos la marginea unei scrieri; 2. scurtă recomandațiune, adăogată la o petițiune, de o persoană influentă.

*apostílă f., pl. e (fr. apostille, it. postilla, sp. apostilla). Notă saŭ recomandare scrisă pusă la marginea uneĭ scrierĭ (uneĭ petițiunĭ, unuĭ raport ș. a.)

apostílă s. f., g.-d. art. apostílei; pl. apostíle

apostílă s. f., g.-d. art. apostílei; pl. apostíle

APOSTÍLĂ s. v. rezoluție.

APOSTÍLĂ s. v. iscălitură, semnătură.

APOSTILĂ s. rezoluție, (rusism înv.) nadpis. (~ pusă pe o petiție.)