semnătură sf [At: (a.1675) GCR I, 219/15 / V: (îrg) săm~ / Pl: ~ri / E: semna + -ătură] 1 (Îvr; îf sămnătură) Sfat (1). 2 Numele unei persoane scris de propria mână sub textul unui act oficial, al unei scrisori etc. Si: iscălitură, (îrg) subscriere (2), (înv) subscripție (1), subsemnătură (1), (îvr) signatură (1), (rsî) podpiscă. 3 Fel particular și constant în care o persoană își scrie numele cu mâna Si: iscălitură, (îrg) subscriere (3), (înv) subscripție (1), subsemnătură (2), (îvr) signatură (2), (rsî) podpiscă. 4 (Jur; îs) Act sub ~ privată Act care poartă semnătura autorului neautentificată de o autoritate. 5 (Îe) A purta ~ra (cuiva) A avea drept autor (pe...) 6 (Îe) A fi sub ~ra (cuiva) A avea drept autor (pe...). 7 Semnare (2). 8 (Rar) Angajament semnat (ca garanție a respectării lui).

SEMNĂTÚRĂ, semnături, s. f. Semnarea unui text de către autorul lui sau de către cel care și-l însușește; numele cuiva scris de propria lui mînă (și de obicei într-un fel greu de imitat) în josul unui text, ca o dovadă că redactarea îi aparține sau că este de acord cu ea; iscălitură. E scrisoarea ta? E scrisul tău? E semnătura ta? Recunoști? BARANGA, I. 188. Pe un petec de hîrtie, o mînă nedeprinsă cu scrisul trăsese un singur cuvînt: «Mulțumesc». Fără semnătură. Fără nimic. C. PETRESCU, C. V. 275. Desfăcu... scrisoarea cea mototolită din mîni... se uită pe ea, și fața lui se adînci din ce în ce. Ajunse la semnătură. EMINESCU, N. 76.

SEMNĂTÚRĂ s.f. Iscălitură. [Cf. fr. signature, după semna].

SEMNĂTÚRĂ s. f. iscălitură. (după fr. signature)

SEMNĂTÚRĂ ~i f. Nume al unei persoane scris cu propria mână (sub textul unui act, al unei scrisori etc.) pentru a confirma exactitatea celor relatate sau pentru a-și asuma o anumită responsabilitate; iscălitură. /a semna + suf. ~ătură

semnătură f. numele cuiva scris cu mâna în josul unei scrisori, în josul unui act.

*semnătúră f., pl. ĭ(fr. signature, după rom. semn). Iscălitură, numele tăŭ scris de mîna ta (saŭ imitat de altu).

sămnătură sf vz semnătură

sămnătúră f., pl. ĭ (d. semnătură). Dos. Însemnare, semn.

semnătúră s. f., g.-d. art. semnătúrii; pl. semnătúri

semnătúră s. f., g.-d. art. semnătúrii; pl. semnătúri

semnătură, -ri.

SEMNĂTÚRĂ s. iscălitură, (livr.) apostilă, (înv. și reg.) subscriere, (înv.) subscripție, subsemnătură, (rusism înv.) podpiscă. (~ de pe un document.)

SEMNĂTURĂ s. iscălitură, (înv. și reg.) subscriere, (înv.) subscripție, subsemnătură, (rusism înv.) podpiscă. (~ de pe un document.)