ABSÚRD A absurzi de adj. s. n. 1. Adj. Care contrazice gandirea logica care nesocoteshte legile naturii shi ale societatzii contrar bunuluisimtz; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admitzand un ratzionament fals o situatzie aproape imposibila. ♦ Reducere la absurd = metoda de demonstrare a unui adevar aratand k punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). Din fr. absurde lat. absurdus.

ABSÚRD A absurzi de adj. s. n. 1. Adj. Care contrazice gandirea logica care nesocoteshte legile naturii shi ale societatzii contrar bunuluisimtz; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admitzand un ratzionament fals o situatzie aproape imposibila. ♦ Reducere la absurd = metoda de demonstrare a unui adevar aratand k punctul de vedere contrar duce la absurd. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). Din fr. absurde lat. absurdus.

ABSÚRD A adj. Contrar gandirii logice legilor naturii bunuluisimtz sau uzului comun. // s.n. Calitatea a ceea ce este absurd; lucru lipsit de sens; absurditate; nonsens. ◊ Prin absurd = admitzand un ratzionament fals; reducere la absurd = metoda de demonstrare a unui adevar prin dovedirea k singurul punct de vedere care se poate sustzine este cel propus. [Cf. fr. absurde lat. absurdus].

absúrd a I. adj. care contrazice gandirea logica legile naturii bunulsimtz. II. s. n. 1. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens. ◊ prin ~ = admitzand un ratzionament fals. 2. (fil.) termen care desemneaza ruptura totala dintre om shi mediul sau sociocultural sentimentul generat de trairea acestei rupturi. (< fr. absurde lat. absurdus)

ABSÚRD¹ n. Calitatea a ceea ce este lipsit de ratziune. ◊ Prin ~ prin admiterea unui ratzionament fals. Reducerea la ~ metoda de demonstrare a unui adevar prin dovedirea k oricare alt punct de vedere duce la consecintze false. /<lat. absurdus fr. absurde

*absúrd a adj. (lat. absurdus; ab de la shi surdus surd). Contrar ratziuniĭ contrar bunului simtz: ratzionament absurd. S. n.: a cadea in absurd. Adv. In mod absurd.

absúrd² s. n.

absúrd s. n.

absurd

ABSÚRD adj. s. 1. adj. aberant ilogic nelogic neratzional prostesc stupid (livr.) elucubrant iratzional. (O situatzie ~.) 2. s. v. absurditate.

ABSURD (< fr. absurde < lat. absurdus suparator) In limbajul obishnuit prin absurd se intzelege tot ce depasheshte sensul comun in totala opozitzie cu logicul. Termenul absurd este intilnit nu numai in filozofie ci shi in literatura (proza poezie dramaturgie) in denuntzarea neputintzei individului de a gasi un sens vietzii legilor existentzei umane folosind mijloace artistice cu totul diferite normelor clasice ale genului respectiv. El se defineshte prin iratzionalism viziune pesimista asupra lumii. „Sentimentul absurdului spune Camus in eseul sau Mitul lui Sisif nui decit divortzul acesta dintre om shi viatza sa dintre actor shi decorul sau; absurdul se nashte din aceasta confruntare intre chemarea omului shi tacerea iratzionala a lumii.” Ilustrat in literatura universala prin scriitori k Eugène Ionesco (teatrul absurd: Rinocerii Cintareatza cheala Scaunele etc.) Franz Kafka (romanele: Procesul Castelul shi Jurnal intim) A. Camus (Mitul lui Sisif) sh.a. iar in literatura noastra de Urmuz (pseudonimul lui D. DemetrescuBuzau). K structura estetica absurdul se manifesta in creatzia artistica a secolului al XXlea. Anterior dupa unii cercetatori el apare k element al satirei k farsa (v.) medievala in comedia dellarte (v. Comedia) in vodevil (v.) precum shi in povestirile unor scriitori k E.T.A. Hoffmann Edgar Allan Poe Rabelais sh.a.