înveselire sf [At: C. PETRESCU, I., II, 174 / Pl: ~ri / E: înveseli] 1 Dobândire a unei stări de veselie Si: înveselit¹ (1), învoioșare (1). 2 (Pex) Stare de bună dispoziție Si: înveselit¹ (2), învoioșare (2). 3 (Pex) Petrecere în veselie Si: înveselit¹ 4-5 (Fig) Dare a unui aspect mai puțin (mohorât sau) monoton Si: înveselit^{1 (4-5). 6 înseninare a cerului Si: înveselit¹ (6). 7 (Pex) Ospăț.

ÎNVESELÍRE, înveseliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveseli și rezultatul ei; veselie, bună dispoziție. Bădia Mitriță își turnă, dădu de dușcă, pe urmă îl privi pe Ghiță cu înveselite, răsucindu-și sfîrcurile mustăților. C. PETRESCU, Î. II 174.

înveseli [At: COD. VOR. 160/9 / Pzi: ~lesc / E: în- + vesel] 1-2 vtr (A face să fie sau) a deveni vesel Si: (îrg) a (se) învoioșa (1-2). 3-4 vtr A (se) bucura. 5 vr A avea bună dispoziție. 6 vr (Pex) A se ospăta. 7 vr (Pex) A petrece în veselie. 8-9 vt (Fig) A face să fie mai puțin (mohorât sau) monoton Si: a însenina, a lumina. 10 vr (Fig; d, cer) A se însenina.

ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. A deveni vesel, voios, bine dispus. Moldovenii, care învățaseră a cunoaște pe Movilă și urau domnia lui asupritoare și jugul totdeauna greu pentru Moldova... se înveseliră cu inima cînd le veni veste și făgăduieli de mîntuire de la Mihai-vodă. BĂLCESCU, O. II 183. Așa-i jocu romînesc Cu strigăt ardelenesc, Cînd l-auz mă-nveselesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. Ce-a fost veșted înverzește, Ce-i amar se îndulcește, Ce-i mîhnit se-nveselește. ALECSANDRI, P. P. 336. ◊ Intranz. (Popular) Ca garoafa cea frumoasă, Să trăiești, să-nveselești, Ca garoafa să-nflorești! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 108. ♦ Tranz. A face (pe cineva) să fie vesel, voios; a produce (cuiva) bună dispoziție, a distra. Știa să-nveselească pe un tovarăș oricît de posomorît. CARAGIALE, O. III 62. Într-acea carte și-ar găsi locul și întîmplări comice... și petrecerile zgomotoase, care înveselesc viața vînătorească. ODOBESCU, S. III 51. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorît, mai puțin monoton; a deschide. Ici și colo cîte un piersic sălbatic înveselea priveliștea cu crăngile sale de sorcovă roșie. D. ZAMFIRESCU, R. 82.

A ÎNVESELÍ ~ésc tranz. A face să se înveselească; a distra. /în + vesel

A SE ÎNVESELÍ mă ~ésc intranz. A deveni vesel; a se dispune. /în + vesel

înveselì v. a (se) face vesel.

înveselésc v. tr. (d. vesel orĭ vsl. veselitĭ). Fac vesel, bucur: era trist, dar s’a înveselit auzind buna veste. V. refl. Mă fac vesel, mă bucur: înveseliți-vă! V. veselesc.

înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri

înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri

înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă

înveselí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 sg. și pl. înveseleáscă

ÎNVESELÍRE s. (pop.) veselire.

ÎNVESELIRE s. (pop.) veselire.

ÎNVESELÍ vb. 1. (pop.) a (se) veseli, (înv. și reg.) a (se) învoioșa, (reg.) a (se) îmbucura. (Vestea l-a ~.) 2. v. distra.

ÎNVESELI vb. 1. (pop.) a (se) veseli, (înv. și reg.) a (se) învoioșa, (reg.) a (se) îmbucura. (Vestea l-a ~.) 2. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a petrece, a rîde, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Ne-am ~ copios pe socoteala lui.)

A (se) înveseli ≠ a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) posomorî, a (se) scârbi

A se înveseli ≠ a se indispune

BONUM VINUM LAETIFICAT COR HOMINIS (lat.) vinul bun înveselește inima omului – „Eclesiatul”, 40, 20.