înfuriat, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 108 / Pl: ~ați, ~e / E: înfuria] 1 Adus în stare de furie. 2 Cuprins de furie Si: furios, mânios.

ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie, foarte mîniat. Tudorache, înfuriat, se repezi spre moșneag și începu să dea din mîini. DUNĂREANU, CH. 25. Poate vrun buhai înfuriat i-a veni de hac. CREANGĂ, P. 66. Înfuriat, ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii. NEGRUZZI, S. I 108. – Pronunțat: -ri-at.

*înfuriat, -ă adj. Plin de furie, iritat.

înfuria vtr [At: ALECSANDRI, P. II, 36 / P: ~ri-a / Pzi: înfurii, (înv) ~iez / E: în +furie] 1-2 (A face pe cineva să fie sau) a fi cuprins de furie Si: a (se) enerva, a (se) irita, a (se) mânia.

ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. A fi cuprins de furie, a se mînia tare, a-și ieși din fire. Se înfuriase și se apăra, congestionat. DUMITRIU, N. 111. S-a-nfuriat Și mi-a zgîriat, Zgîriat fața Și rupt cosița. TEODORESCU, P. P. 427. ♦ Tranz. A mînia, a scoate din sărite. – Pronunțat: -ri-a. - Prez. ind. și: (învechit) înfuriez (ALECSANDRI, P. III 36).

A ÎNFURIÁ înfúrii tranz. A face să se înfurie. /în + furie

A SE ÎNFURIÁ mă înfúrii intranz. 1) A deveni foarte furios; a se mânia peste măsură. 2) A fi cuprins de furie; a fi foarte furios. /în + furie

înfurià v. a (se) face furios.

*înfuriĭ, a -á v. tr. (d. furie. Eŭ înfuriĭ, tu înfuriĭ). Umplu de furie, irit. V. refl. Mă umplu de furie, devin furios.

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

înfuriá vb. (sil. -ri-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 sg. și pl. înfúrie (sil. -ri-e), 1 pl. înfuriém; ger. înfuriínd (sil. -ri-ind)

ÎNFURIÁT adj. v. furios.

ÎNFURIAT adj. furios, îndîrjit, întărîtat, înverșunat, mîniat, mînios, pornit, (livr.) obstinat, (pop.) îndrăcit, năbădăios, oțărît, (înv. și reg.) scîrbit, (reg.) năvîrlios, (înv., în Transilv.) firetic, (fam.) burzuluit, zborșit, (fig.) turbat. (Un om ~.)

ÎNFURIÁ vb. 1. a (se) mânia, (pop.) a (se) îndrăci, a (se) oțărî, (înv. și reg.) a (se) stârni, (prin Transilv.) a (se) rânzoi, (înv.) a (se) scârbi, a (se) urgisi, (fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (fig.) a (se) ardeia, a turba, (reg. fig.) a (se) scociorî. (S-a ~ cumplit pe ei.) 2. a (se) îndârji, a (se) întărâta, a (se) înverșuna. (Eșecul l-a ~.)

ÎNFURIA vb. 1. a (se) mînia, (pop.) a (se) îndrăci, a (se) oțărî, (înv. și reg.) a (se) stîrni, (prin Transilv.) a (se) rînzoi, (înv.) a (se) scîrbi, a (se) urgisi, (fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (fig.) a (se) ardeia, a turba, (reg. fig.) a (se) scociorî. (S-a ~ cumplit pe ei.) 2. a (se) îndîrji, a (se) întărîta, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~.)

A ÎNFURIA a băga în boală / în boale, a-i da cu praftorița, a morcovi, a oftica, a scoate (pe cineva) din fire / din pepeni, a scoate din minți (pe cineva), a scoate (cuiva) peri albi, a șucări, a tăia (cuiva) pofta de ceva, a vârî (pe cineva) în boală / în draci / în groapă / în sperieți.

A SE ÎNFURIA a se ambala, a se anticări, a-l apuca damblaua / dracii / pandaliile, a arunca flăcări pe nas, a se ataca, a se bășica, a se cacioli, a face clăbuci, a i se face negru înaintea ochilor, a face spume la gură, a-i fi cu bănat, a-și ieși din fire / din pepeni / din țâțâni, a se încinge tărâța (în cineva), a-l lovi damblaua, a-și lua maxim, a se morcovi, a se oftica, a se opări, a se pichirisi, a i se pune (cuiva) pata / piticul, a-i sări (cuiva) capacele, a-i sări bâzdâcul / muștarul / țandăra, a scoate flăcări pe nas, a scuipa foc, a se sictiri, a i se sui sângele la cap, a se supăra ca văcarul pe sat, a se șifona, a se șucări, a i se umfla (cuiva) pipota, a vedea roșu înaintea ochilor, a-i veni (cuiva) apa la moară, a-i veni dracii, a se zbârli.