târșiit sn vz târșâit¹

TÂRȘÂÍ, tấrșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ◊ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târșí, târșií vb. IV] – Cf. târî.

TÂRȘIÍ vb. IV v. târșâi.

târșăit², ~ă a vz târșăit²

târșăit¹ sn vz târșâit¹

târșâi [At: MUMULEANU, C. 134/8 / V: (reg) ~rsăi, ~șăi, ~și, ~șii / Pzi: târșâi, ~esc / E: târș¹ + -âi] 1 vt (Pop) A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. 2 vr (Reg) A se târî (14). 3 vt (Reg) A trage (după sine), frecând de pământ, târând. 4 vt (Reg) A roade prin frecare Si: a toci³ (6).

târșâit², ~ă a [At: TEODOREANU, M. U. 390 / V: (reg) ~șăit, ~șit / Pl: ~iți, ~e / E: târșâi] (Pop) 1 (D. picioare, încălțăminte) Care se freacă de pământ în mers, producând un zgomot specific. 2 (D. mers, pași) Care produce un zgomot specific prin frecarea tălpii de pământ.

târșâit¹ sn [At: ISPIRESCU, ap. TDRG / V: (reg) tăr~, ~șăit, ~șiit, ~șit / Pl: (rar) ~uri / E: târșâi] (Pop) 1 Târâre a picioarelor sau a încălțămintei în mers, frecându-le de pământ Si: (pop) târșâială (12), (îvp) târșâire, târșâitură (1). 2 Zgomot produs de picioarele sau de obiectele care se târșâie (1, 3) Si: (reg) târât¹ (5), (pop) târșâială (2), (îvp) târșâitură (2), (îvr) tăr șet¹. 3 (îlav) Pe ~e sau de-a ~tele Astfel încât să se frece de ceva.

târși³ v vz târșâi

târșii v vz târșâi

târșit⁴, ~ă a vz târșâit²

târșit³, ~ă a [At: GRAIUL, I, 323 / V: (reg) ~rsit / Pl: ~iți, ~e / E: târși¹] 1 (Ban; Trs; d. terenuri) De pe care s-au tăiat copacii etc. (pentru a-l transforma în teren arabil) Si: defrișat. 2 (Reg) Turtit (1). 3 (Reg; fig; d. oameni) Aiurit² (2). 4 (Trs; Mol; d. persoane) Dezbrăcat² (2). 5 (Reg) Care stă în poziție necuviincioasă Si: crăcănat. 6 (Pfm) Care are o bogată experiență de viață.

TÂRȘÂÍ, tấrșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ♦ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târșí, târșií vb. IV] – Cf. târî.

TÂRȘIÍ, vb. IV v. târșâi.

TÎRȘĂÍT, -Ă adj. v. tîrșîit².

TÎRȘIÍ vb. IV v. tîrșîi.

TÎRȘIÍT s. n. v. tîrșîit¹.

TÎRȘÍT¹, -Ă adj. v. tîrșîit².

TÎRȘÎÍ, tî́rșîi, vb. IV. Tranz. (Și în forma tîrșii) A tîrî picioarele sau încălțămintea în mers, frecîndu-le de pămînt. Se ducea și se înapoia după-amiază, tîrșîind greu picioarele. PAS, Z. I 198. Otilia merse apoi tîrșiindu-și șoșonii prin nămeți. CĂLINESCU, E. O. II 274. Ofițerul să îndreaptă spre masa cocoanelor tîrșiind picioarele. DELAVRANCEA, S. 128. ◊ Intranz. Mă duc... C-un condur și c-un papuc; Cu papucul tîrșiind, Cu condurul tropăind. ALECSANDRI, P.P. 351. (Complementul instrumental devine subiect) Papucii cari tîrșiiau prin casa lipită cu pămînt galben, ca și cuvintele omenești, mi-erau deopotrivă. DELAVRANCEA, T. 17. ♦ Refl. A se tîrî. Îi plăcea să-i pună în genunchi... silindu-i să meargă așa, tîrșiindu-se, pînă la catedră. PAS, Z. I 111. ♦ A trage după sine, frecînd de pămînt, tîrînd. Trecea leneș, zvîrlindu-și privirile peste garduri, tîrșiind printre pietrele caldarîmului... un baston noduros. PAS, Z. I 59. – Variantă: tîrșií vb. IV.

TÎRȘÎÍT², -Ă, tîrșîiți, -te, adj. (Despre picioare sau despre încălțăminte) Care (se) tîrșîie, frecîndu-se de pămînt în mers. (Atestat în forma tîrșit) Se întoarse către ceilalți, cu pași tîrșiți. MIHALE, O. 369. ◊ (Adverbial, atestat în forma tîrșăit) Apăru din colțul colinei, mergînd tîrșăit și cocoșat, un moșneag gros. PREDA, Î. 36. – Variante: tîrșăít, -ă, tîrșit, -ă adj.

TÎRȘÎÍT¹ s. n. (Și în forma tîrșiit) Faptul de a (se) tîrșîi; zgomot produs de ceva care se tîrșîie. Tîrșîitul pașilor cunoscuți nu se mai auzi în pridvor. ANGHEL-IOSIF, C. L. 76. E liniște. Nu s-aude decît tîrșîitul măturii și foșnetul uscat al frunzelor. VLAHUȚĂ, O. A. 341. ◊ Expr. Pe tîrșîite sau de-a tîrșîitele = astfel încît să se frece în mers de pămînt. Copilul... dă de-a tîrșiitele, ca să lovească puiul. ISPIRESCU, la TDRG. – Forme gramaticale: (în expr.) tîrșîite, tîrșîitele. – Variantă: tîrșiít s. n.

TÂRȘÍT², -Ă adj. v. târșâit².

A SE TÂRȘÂÍ mă târșâi intranz. pop. (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu cu trupul lipit de pământ; a se târî. /târș + suf. ~âi

A TÂRȘÂÍ târșâi 1. tranz. (picioarele sau încălțămintea) A târî frecând de pământ cu zgomot. 2. intranz. (despre picioare sau despre încălțăminte) A produce un zgomot, târâindu-se de pământ. /târș + suf. ~âi

târșăì v. a târî încet: cu papucul târșăind PANN. [Onomatopee].

tî́rșîĭ, a -í v. tr. (d. tîrș, interj. Rudă cu ung. törzsölni, a freca). Se zice despre zgomotu pe care-l fac încălțămintele tîrlite: o babă venea tîrșîindu-șĭ papuciĭ. V. intr.: venea tîrșîind din papucĭ, cu papuciĭ.

!târșâi (a ~)/târși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. târșâi/târșesc, 3 sg. târșâie/târșește, imperf. 1 târșâiam/târșeam; conj. prez. 1 sg. să târșâi/să târșesc, 3 să târșâie/să târșească

!târșâit/târșit s. n.

târșâí (a ~) vb., ind. prez. 3 tấrșâie, imperf. 3 sg. târșâiá; conj. prez. 3 să tấrșâie; ger. târșâínd

târșâít s. n.

târșâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. târșâié, imperf. 3 sg. târșâiá; ger. târșâínd

târșâít s. n.

TÂRȘÂÍT s. târșâială, târșâitură. (~ul papucilor.)

TÂRȘÍT adj. v. crăcănat, defrișat, despădurit, despuiat, dezbrăcat, dezgolit, gol, neîmbrăcat, nud, teșit, turtit.

tîrșit adj. v. CRĂCĂNAT. DEFRIȘAT. DESPĂDURIT. DESPUIAT. DEZBRĂCAT. DEZGOLIT. GOL. NEÎMBRĂCAT. NUD. TEȘIT. TURTIT.

tîrșîi vb. v. TÎRÎ.

TÎRȘÎI vb. a tîrî, a tîrîi, a trage, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.)

TÎRȘÎIT s. tîrșîială, tîrșîitură.