adét sn [At: ȘINCAI, HR. II, 243/29 / V: adătíu, adeátiu / Pl: ~uri, -tiuri / E: tc âdet] (Iuz) 1 Obicei, datină. 2 (Spc) Impozit. 3 (Olt) Dijmă în rachiu plătit celui cămia îi aparține cazanul.

ADÉT, adeturi, s. n. (Învechit) Dare, impozit, taxă vamală. Dacă-mi plăteam birul ș-adetul la stăpîn, Nu mai aveam pricină. NEGRUZZI, S. II 249.

ADÉT, adeturi, s. n. (Înv.) Dare, impozit. – Tc. âdet „obicei, datină”.

adét n., pl. urĭ (turc. ar. âdet, uz, regulă, obiceĭ; bg. sîrb. adet). Mold. Azĭ Dobr. Datină, obiceĭ. Taxă vamală. Bir, dajdie. Azĭ în Gorj Dijmă de rachiŭ dată stăpînuluĭ cazanuluĭ. – În Mold. și azĭ adetĭ, maĭ ales în nord, ca Sireti, zîdĭ îld. Siret, zid.

adắtiu sn vz adet

adeátiu sm vz adet

ADÉT s. v. bir, compensare, compensație, dare, datină, daune, despăgubire, fel, impozit, obicei, reparație, rânduială, tradiție, uz, uzanță.

adet s. v. BIR. COMPENSARE. COMPENSAȚIE. DARE. DATINĂ. DAUNE. DESPĂGUBIRE. FEL. IMPOZIT. OBICEI. REPARAȚIE. RÎNDUIALĂ. TRADIȚIE. UZ. UZANȚĂ.

adét (adéturi), s. n. – Ipotecă, obligație care grevează. Var. (Mold.) adetiu. Mr. adete, megl. adet. < Tc. adet (din arab. ’āda), cf. ngr. ἀντέτι, bg., alb., sb. adet (Șeineanu, II, 8; Lokotsch 16). Întrebuințarea tc. se referea la darurile care la anumite date se făceau de obicei diferiților demnitari și funcționari ai imperiului.