încrede [At: CORESI, EV. 276/23 / Pzi: încred, (înv) încrez / Cj: 3 să ~eadă, (înv) să ~ează / E: în- + crede] 1 vt (Îvr) A socoti că cineva este drept. 2-3 vr A se încredința (4-5). 4 vr A se bizui pe cineva sau pe ceva Si: a conta, a se încredința 5 vr A da cuiva crezare Si: a se încredința (7). 6-8 vt (Îvp) A încredința (1-3). 9-10 vr A pune temei (pe cinstea sau) pe sinceritatea cuiva Si: (înv) a se încredincioșa (1-2). 11-12 vtr (Rar) A se încredința (13-14). 13 vtf (Înv) A face pe cineva să treacă la altă religie Si: a converti, (înv) a încredincioșa (3). 14-15 vr (Pop) A avea încredere (prea mare) în forțele proprii. 16 vr (Pop) A se fuduli.

ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau, mai ales, introduse prin prep. «în») A crede, a avea încredere în cineva, a se bizui pe cineva, a se lăsa în nădejdea cuiva; a conta pe cineva. Încrede-te lui, cum te-ai încrezut în mine! ISPIRESCU, L. 21. Cutezătorul ce se încredea perfidelor unde. EMINESCU, N. 33. ♦ (Mai ales în construcții negative) A crede spusele cuiva, a da crezare, a-i veni cuiva să creadă. I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred. ALECSANDRI, T. II 129. 2. Tranz. (Învechit, azi în poezie) A da sau a lăsa ceva cu toată încrederea în seama cuiva; a încredința cuiva ceva. De-o fi, bade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil – de-o fi cu bine – Ți-l dau ție Să mi-l crești! COȘBUC, P. I 203. Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. ◊ Refl. (Poetic) Barca se-ncrede în sînul mării, Luna-ntr-al nopții car zburător. ALECSANDRI, O. 149.

A SE ÎNCRÉDE mă încréd intranz. 1) A avea (toată) nădejdea. Mă încred în tine. 2) (mai ales în construcții negative) A crede pe deplin spuselor; a da crezare. 3) A avea o părere exagerată despre sine; a se supraevalua. /în + a crede

încrede v. a se lăsa în buna credința altuia, a-și pune credința în: încrede-te în el.

încréd, -crezút, a -créde v. tr. (d. cred). Încredințez, predaŭ (Vechĭ). V. refl. Am încredere, mă sprijin pe credința (fidelitatea) altuĭa: mă încred în cineva (saŭ cuĭva).

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; ger. încrezấndu-se; part. încrezút corectată

încréde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încréd, imperf. 3 sg. încredeá; conj. prez. 3 sg. și pl. încreádă; part. încrezút

încred, -zui 1 aor.

ÎNCRÉDE vb. 1. v. bizui. 2. a se baza, a se bizui, a conta, a se lăsa, a se sprijini. (Te poți ~ în mine!) 3. v. crede. 4. v. îngâmfa.

ÎNCRÉDE vb. v. asigura, da, încredința, înmâna, întinde, preda, remite, transmite.

ÎNCREDE vb. 1. a se baza, a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se întemeia, a se sprijini, (înv. și reg.) a se nădăi, (înv.) a se așeza, a se încredința, a se încumeta, a nădăjdui, a se semeți, a se stărui, (fig.) a miza, a se rezema. (Pe ce se ~ el?) 2. a se baza, a se bizui, a conta, a se lăsa, a se sprijini. (Te poți ~ în mine!) 3. a crede. (Mă ~ în tine!)

încrede vb. v. ASIGURA. DA. ÎNCREDINȚA. ÎNMÎNA. ÎNTINDE. PREDA. REMITE. TRANSMITE.