zgâlțâna [At: SĂM. IV, 2 / V: ~ni^[1], ~țăna, ~țăni, ~țina, ~țini, zgătina, zgăltăna^[2], zgâtina, zgâțâna, (reg) zgâțăna / S și: sg~ / Pzi: zgâlțân / E: ctm zgâlțâi și hâțâna] 1 vt (Pop) A zgudui (1). 2 vt (Reg; c. i. pomi) A scutura pentru a cădea fructele, frunzele etc. 3 vt (Reg; c. i. oameni) A risipi. 4 vr (Reg; îf zgâțâna) A tremura de bătrânețe. 5 vr (Reg; d. dinți) A clănțăni (1). corectată

ZGÂLȚÂNÁ, zgấlțân, vb. I. Tranz. A zgâlțâi. – Din zgâlțâi.

zgălțăna^[1] v vz zgâlțâna

zgătina v vz zgâlțâna

zgâlțăna v vz zgâlțâna

zgâlțăni v vz zgâlțâna

zgâlțâni v vz zgâlțâna

zgâlțina v vz zgâlțâna

zgâlțini¹ v vz zgâlțâna

zgâtina v vz zgâlțâna

zgâțăna v vz zgâlțâna

zgâțâna v vz zgâlțâna

zgîlțăna vb. I. v. zgîlțîna.

zgîlțîi vb. IV. 1 tr., refl. A (se) scutura, a (se) clătina cu putere; a (se) cutremura, a (se) zgudui, (pop) a zgîlțîna, (reg.) zgîcina. Întîi am rîs de se zgîlțîia patul cu mine, pe urmă am plîns cu lacrimi (MIR). ♦ (tr.; compl. indică recipiente) A clătina. A zgîlțîit sticla și a vărsat din vin. 2 tr., refl. A (se) agita, a (se) mișca brusc și repetat, într-o parte și în alta. Muierea asta mă tot întreba și mă zgîlțîia, că nu iau ceva în gură? (PRED.). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau „din”) Am început s-o zgîlțîi de umeri. ♦ (refl.) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a bolii, a emoției. Se zgîlțîia din cauza temperaturii. ♦ Fig. (fam.; tr.) A înfiora de groază. S-a întîmplat apoi un lucru care l-a zgîlțîit cumplit (LĂNCR.). 3 tr. Fig. (fam.) A certa aspru, a critica sever. Să știi că l-am zgîlțîit bine. I-am spus că-i un dobitoc (H. LOV.). • prez.ind. zgîlțîi, (înv) -iesc. și (înv) zgîlțîia vb. I. /form. expr.

zgîlțîna vb. I. tr. (pop.; compl. indică oameni) A zgîlțîi. Îl zgîlțîna înverșunat, urlînd la el (CA. PETR.). ◊ (compl. indică obiecte, construcții sau părți ale lor etc.) Afară viscolul zgîlțîne pereții (CE. PETR.). • prez.ind. zgîlțîn. și zgîlțăna vb. I, (reg.) zgîlțîni vb. IV. /zgîlțîi + hîțîna, prin contaminare.

ZGÎLȚÎNÁ, zgîlțîn, vb. I. Tranz. A zgîlțîi. (Atestat în forma zgîlțina) Viscolul zgîlțina ferestrele cu unghii de gheață. C. PETRESCU, A. 138. – Variante: zgîlținá, zgîținá (GALAN, Z. R. 65, GALACTION, O. I 54) vb. I, zgîlțăní (C. PETRESCU, S. 53) vb. IV.

ZGÎȚINÁ vb. I v. zgîlțîna.

zgî́lțîĭ, zgî́țîĭ și zgî́țuĭ și (nord și) cî́lțîĭ și cî́lțuĭ, a -í v. tr. (bg. kŭlcam, toc, hăcuĭesc, vsl. klŭcam, mă clatin. Var. din hîlțîĭ). Clatin, scutur (un pom, o ușă ș. a.). Fig. Iron. Scutur, bat: gardianu îl zgîlțîi pe pungaș. Zghihuĭ: Jidanu se închina par’că-l zgîlțîĭa dracu. – Și zgî́țîn, a -á (Neam. Rom. Pop. 4, 300) și zgî́lțîn, a -á și a zgîțîni (vest): ușa se zgîțîne (ChN. I, 171). La Tkz. și zgîrțuĭ. V. zgîcin.

zgâlțâná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 zgấlțână

zgâlțâná vb., ind. prez. 1 sg. zgâlțân, 3 sg. și pl. zgâlțână

sgâlțân, -țâni 2, -țână 3, -țâna inf.

ZGÂLȚÂNÁ vb. v. clătina, scutura, zgâlțâi, zgudui.

ZGÎLȚÎI vb. 1. a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zdruncina, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul ~ casa din temelii.) 2. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.) 3. a clătina, a scutura, a zgudui, (pop.) a zgîlțîna, (reg.) a zbiciuia, a zblendui, a zgîcina, (Mold.) a zbihui. (Îl ~ zdravăn ca să se scoale.) 4. a smuci, (Transilv.) a hăți. (~ de ușă ca să o deschidă.)

zgîlțîna vb. v. CLĂTINA. SCUTURA. ZGÎLȚÎI. ZGUDUI.