VÂSC s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în forma unor bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ◊ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.

vâsc [At: CANTEMIR, I. I. II, 13 / V: (reg) ovăsc sm, vască, ~ă (Pl: vâști) sf, ~lu, vâcs sm / Pl: (rar) ~sci, vâști sm, (înv) ~uri, (îvr) ~ sn / E: ml viscum] 1 sm (Șîc ~-alb, ~-de păr, ~-de brad, ~-al-bradului) Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu tulpina foarte ramificată, având aspect de tufă, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi și cu fructul în forma unor bobițe albe sau gălbui, în interiorul cărora se formează câte o singură sămânță, înconjurată de o substanță cleioasă, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). 2 sm (Șîc ~-de-stejar(i), ~ul-stejarului, ~-galben) Plantă semiparazită care crește pe ramurile stejarilor, cu tulpina foarte ramificată, cu frunzele verzi, caduce și cu fructul în formă de bobițe galbene Si: mărgărit, mărgăritar (Loranthus europaeus). 3-4 sm (Îc) ~-de-apă (sau, reg, ~-de-baltă) Numele a două specii de plante erbacee acvatice, cu florile alburii, dispuse în verticile cu spice, care cresc în ape (adânci) stătătoare sau lin curgătoare Si: peniță, (reg) mălura-bălții (Myriophyllum spicatum și Myriophyllum verticillatum). 5 sm (Bot; Mar; îc) ~-de-munte Smirdar (Rhododendron kotschyi). 6 sn (Înv) Clei (de prins păsări) preparat din fructul de vâsc (1).

VÂSC, s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în formă de bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ◊ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.

VÂSC ~uri n. Plantă parazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele persistente și cu fruct în formă de bobițe albe, fiind folosită ca plantă medicinală. /<lat. viscum

vâsc n. arbust totdeauna verde, plantă parazită pe ramurile multor arbori (meri, peri, stejari) din ale cărui bobițe albe se prepară cleiul de prins păsări (Viscum album): druizii atribuiau vâscului o virtute fecundatoare și-l culegeau în fiecare an cu mare solemnitate. [Lat. VISCUM].

vîsc s.m., s.n. 1 (bot.) Arbust semiparazit, care crește pe tulpina și ramurile unor specii de arbori, cu tulpina ramificată, cu frunzele pieloase, persistente, verzui și cu fructele în forma unor bobițe albe sau gălbui, folosit ca plantă medicinală cu acțiune hipotensivă centrală și cardiotoxică (Viscum album). În față erau țigănci care se instalaseră ocazional cu coșuri mari de vîsc și mimoze (CA. PETR.). ◊ Compus: vîsc-de-stejar = mărgăritar (Loranthus europaeus). 2 (înv.) Clei preparat din fructul de vîsc. Parcă dînsa știa că el se află pe aci, prin apropiere, și se zbate în culcușul ei ca pasărea prinsă în vîsc (SLAV.). • pl. (înv.) m. vîsci, vîști, n. -uri. /lat. viscum.

VÎSC s. n. Plantă parazită de pe ramurile unor specii de arbori (mai ales brad, plop, salcie) cu frunzele totdeauna verzi, cu tulpina foarte ramificată, formînd o tufă, cu fructul în forma unei bobițe albe (din care se extrage un clei de prins păsărele) (Viscum album). De ce atîtea crengi uscate-n vîrf, Atîta vîsc și-atîtea frunze veștede? BENIUC, V. 29. De vezi în vîrful vrunui stejar verdele vîsc, cu ce drag il privești! SEVASTOS, N. 87. ◊ Compus: vîsc-de-stejar = mărgăritar (3).

vîsc și (Mold.) văsc m., pl. inuz. ștĭ ca plantă, și n., pl. urĭ, ca substanță (lat. viscum, „vîsc” și „cleĭ”; it. vesco, fr. guis, gui. V. veșted). O plantă parazită cu frunze groase care crește pe ramurile merilor, perilor, stejarilor, sălciilor și braduluĭ alb și rămîne perpetuŭ verde (viscum álbum, ĭar cel de pe stejar loránthus europáeus). Din bobițele luĭ oameniĭ necĭoplițĭ și răĭ fac cleĭ de prins păsărelele. Druiziĭ îl consideraŭ ca plantă sacră.

vâsc s. m.

vâsc s. m.

vâsc, sg.

vîsc

VÂSC s. (BOT.; Loranthus europaeus) mărgăritar, (reg.) mărgărit.

VÎSC s. (BOT.; Loranthus europaeus) mărgăritar, (reg.) mărgărit.

vâsc, (văsc), s.m. – (bot.) Plantă parazită ce crește pe ramurile unor copaci (brad, stejar, plop, etc.), cu frunze totdeauna verzi și cu fructul în formă de bobițe albe (Viscum album L.): „Da’ eu încă i-am tremăs / Pă o crenguță de vâsc / Că nemnic nu-mi bănuiesc” (Țiplea, 1906: 425). ♦ (med. pop.) Efecte homeopatice. ♦ (mag.) Remediu de rupere a vrăjilor; ajută la descoperirea comorilor, deschide toate lacătele, iar băutura preparată din vâsc îl poate face pe om invizibil (v. studiul Creanga de aur, de James Frazer). ♦ (onom.) Vasc, Vascu, Vascul, Văsc, Vîsc, nume de familie (174 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. viscum „vâsc” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

vâsc, (văsc), s.m. – (bot.) Plantă parazită ce crește pe ramurile unor copaci (brad, stejar, plop etc), cu frunze totdeauna verzi și cu fructul în formă de bobițe albe (Viscum album L.): „Da’ eu încă i-am tremăs / Pă o crenguță de vâsc / Că nemnic nu-mi bănuiesc” (Țiplea 1906: 425). Utilizată în medicina populară (i se atribuie însușiri homeopatice). Însușiri magice: remediu de rupere a vrăjilor; ajută la descoperirea comorilor, deschide toate lacătele, iar băutura preparată din vâsc îl poate face pe om invizibil (v. studiul Creanga de aur, de James Frazer). – Lat. viscum.

VISCUM L., VÎSC, fam. Loranthaceae. Gen originar dm Africa, Asia, Australia, Europa, 15 specii. Mai interesant este: Viscum album L., « Vîsc alb ». Specie care înflorește primăvara. Flori sesile, gălbui, dispuse terminal în inflorescență, cu cîteva glomerule, perigon cu 4 foliole, 3-6 stamine, stigmat sesil. Fructele, bace false, albe, sferice, cu o singură sămînță. Frunze întregi, glabre, sesile, pînă la 4 cm lungime, ovat-oblonge, pieloase, verzi-gălbui, persistente. Arbust pînă la 1 m înălțime, tulpină dicotomică, ramuri gălbui, formează tufe orizontale sau pendente, parazitează pe un număr mare de specii lemnoase.