MĂRGĂRÍT¹, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrămioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.

mărgărit [At: (a. 1641) BV I, 115 / V: (pop) ~int, (reg) ~ălit / Pl: ~e, ~uri / E: gr μαργαρίτης cf lat margaritum] 1 sn (Îvp) Perlă folosită ca podoabă. 2 a (Îla) De ~ Încrustat cu perle. 3 sn (Fig) Lucru de mare valoare, prețios. 4 sn (Bot; pop) Lăcrămioare (Convallaria majalis). 5 a (Pop; d. copaci) Împodobit cu flori ca de mărgăritar (8). 6 sn (Bot; reg) Vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). 7 sn (Ent; Mun) Buburuză (Coccinella septempunctata).

MĂRGĂRÍT¹, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrimioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.

MĂRGĂRÍT¹, mărgărite, s. n. 1. Mărgăritar (1). «înșir-te mărgărite» este titlul unui basm popular. 2. (Și în forma mărgărint) Nume dat la două plante: a) mărgăritar (3); b) lăcrimioară. Rîd în grămadă: flori de nalbă și albe flori de mărgărint. ANGHEL, P. 11. Mărgărit de toți iubit, Cu floarea albă, focoasă. ȘEZ. VII 22. – Variantă: mărgărínt s. n.

MĂRGĂRÍT¹ ~e n. 1) Formație dură și strălucitoare, de cele mai multe ori sferică, extrasă din scoicile unor moluște și folosită la confecționarea bijuteriilor; mărgăritar; perlă. 2) Obiect de valoare foarte mare; mărgăritar. /<ngr. margharitis

mărgărít n., pl. urĭ (ngr. margaritis, vgr. -ites, d. pers. mervârîd, de unde și turc. mervarid și arm. markarid; lat. margaritum și -ita, it. margarita și margherita, fr. marguerite; bg. sîrb. margarit. V. mărgea, mărgean). Mărgăritar din scoĭcă (Vechĭ). S. m. Mărgăritar (plantă). – Și mărgărint (după argint).

mărgărint sn vz mărgărit

MĂRGĂRÍNT s. n. v. mărgărit¹.

MĂRGĂRÍNT s. n. v. mărgărit¹.

mărgărint n. (poetic) mărgăritar: ca un strat de mărgărint AL.

+mărgărit² (perlă) (înv., pop.) s. n., pl. mărgărite

mărgărít (perlă) s. n., pl. mărgăríte

mărgărít (mărgărínt) (plantă) s. m., pl. -; s. n., pl. mărgărite (mărgărinte) / mărgărituri (mărgărinturi)

MĂRGĂRÍT s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, lăcrimioară, mărgăritar, mărgăritărel, perlă, vaca-domnului, vâsc.

mărgărit s. v. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. LĂCRIMIOARĂ. MĂRGĂRITAR. MĂRGĂRITĂREL. PERLĂ. VACA-DOMNULUI. VÎSC.

mărgărít (mărgăríte), s. n. – 1. Perlă. – 2. Plantă (Loranthus europaeus). – Var. mărgărint. Ngr. μαργαρίτης (Candrea; Scriban), cf. bg., sb. margarit. Este cuvînt identic cu mărgăritar, s. n. (perlă, plantă; Loranthus europaeus, Convallaria maialis), mr. mărgăritar(e), din ngr. μαργαριτάρι (Murnu 35; Meyer 260), cf. alb., bg. margaritar. – Der. mărgăritărea, s. f. (iris). Mărgărită (var. margarită), s. f. (margaretă, Chrysanthemus leucanthemum), din fr. marguerite, a fost apropiat fonetic de mărgăritar. Cf. mărgea.

MĂRGĂRÍT s. n. I. (Învechit și popular) Perlă (folosită ca podoabă). Venitu-ț-au. . . corabiia cu pietrile și m&rgărinturile ceale luminate? DOSOFTEI, V. S. decembrie 247^v/ll. Piatra, mărgăritul lucesc cu credință. id. PS. 150/2. ◊ (Cu sens colectiv) Și alții, Doamne, Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint. COȘBUC, P. I, 55. * (Popular, în basme, în formula înșir(ă)-te, mărgărite) Înșiră-te, mărgărite, Pe lungi fire aurite. ALECSANDRI, P. II, 180. Înșir-te mărgărite! [titlu]. EFTIMIU, Î., cf. ZANNE, P. II, 840. ◊ Loc. adj. De mărgărit = bătut, încrustat cu perle. Și jupînul gazdă a încălecat pe un cal graur, Cu șaua de aur, Și cu frâul de mărgărint. POP., ap. GCR II, 333. ♦ Fig. Lucru de mare valoare, prețios. Evanghelie rumânească cu învățătură, ce se cheamă mărgăriți a. 1641). BV I, 115. II. (Bot.) 1. (Popular) Lăcrimioare (Convallaria majalis) Cîmpul lung și lat albește Ca un strat de mărgărint. ALECSANDRI, POEZII, 356. Rîd în grămadă: flori de nalbă și albe flori de mărgărint. ANGHEL, Î. G. 9, cf. 10. Și dintre foi tivite cu argint Vor crește ciucuri albi de mărgărint. TOPÎRCEANU, P. 269. Ca un vlăstar de mărgărit. ARGHEZI, VERS. 113. Mărgărit dă toți iubit, Cu floare albă, flocoasă, Ca o tînâră frumoasă. ȘEZ. VII, 22. ◊ (În formule stereotipe, în poezia populară) Foaie verde mărgărit, Frunza-n codru mi-a-nverzit. TEODORESCU, P. P. 352, cf. 293. Frunzuleană mărgărint, De-amărît și necăjit Nu văd iarba pe pămînt. SEVASTOS, C. 81, cf. 198. Foaie verde mărgărint, bată-te crucea urît, La grea vreme m-ai pălit. ȘEZ. I, 211, cf. 103, III, 19, IV, 141, 218. Frunzuliță mărgărit, Eu pe cîte le-am făcut Pe toate le-am potrivit. MAT. FOLK. 112. Frunzuliță mărgălit, Mărgălit, mîndro-nflorit. I. CR. II, 215. ◊ F i g. Prăbușite lîngă gard, în stradă, Mamele strîngeau năfrămi de mărgărint. VINTILĂ, O. 13. Ce-ai în gură, Mărioară? – Mărgărit și scorțișoară, Ce miros de te omoară. TEODORESCU, P. P. 324. ♦ (Adjectival, popular, despre copaci) Împodobit cu flori ca de mărgăritar (II 1). Văzui vișin înflorit, mărgărit; sub vișin înflorit, mărgărit, sînt trei surori. ȘEZ. II, 95. Trag caii sî meargî La măr mărgărint, Meri di argint. MAT. FOLK. 1 472. Un măr mărgărint Cu flori d-argint. VICIU, COL. 93, cf. 91. 2. (Regional) Vîsc-de-stejar (Loranthus europaeus). PANȚU, PL. II. (Entom. ; prin Munt.) Buburuză (Coccinella septempunctata). ALR I 1889/700. Mărgărit, mărgărit, spune-ncotro mă mărit. ib. 1 889/805. – Pl.: mărgărite și mărgărituri. – Și: (popular) mărgărint, (regional) mărgălit s. n. – Din gr. μαργαρίτης. Cf. lat. m a r g a r i t u m.