tufecciu sm [At: (a. 1742) IORGA, S. D. VI, 257 / V: (înv) ~ecci, ~fic~, ~figiu, ~fingiu / Pl: ~ii / E: tc tüfekçi] (Înv) 1 Soldat mercenar din garda domnească, în timpul domniilor fanariote. 2-4 Armurier (2-4).

TUFECCÍU, tufeccii, s. m. (Turcism învechit) 1. Mercenar pușcaș în garda domnească a țărilor romînești, în epoca fanariotă. Dinaintea unui rînd de odăi numai cu un rînd, tufecciii, arnăuții și satîrașii își curățau armele șuierînd printre dinți cîte o arie albaneză. FILIMON, C. 58. 2. Reparator sau fabricant de arme; armurier. Iar cumnatul cel hain, Tufecciul din Măcin, Pe Ghemiș îl fereca. ALECSANDRI, P. P. 131.

TUFECCÍU ~i m. (în perioada domniilor fanariote) Lefegiu din garda domnească. /<turc. tüfekçi

tufecciu m. 1. od. numele lefegiilor gardei domnești (după pușca ce purtau): Caragea pierduse doi cârcserdari și un tufecciu loviți de gloanțele Jianului GHICA; 2. armurier (de hangere, iatagane, mazdrace și șușanele): tufecciul din Măcin POP. [Turc. TÜFEKČI, pușcaș, oștean (din TÜFEK, pușcă)].

tufeccíŭ m. (turc. tüfenkçi, armurier, pușcaș, d. tüfenk, pop. tüfek, pușcă). Vechĭ. Ral. Armurier. Pușcaș (lefegiŭ din garda domnească). Tufecci-bașá m. (turc. tüfenkçi-bașy), șefu gărziĭ domneștĭ.

tufecci sm vz tufecciu

tufeccíu s. m., art. tufeccíul; pl. tufeccíi, art. tufeccíii (-ci-ii)

tufeccíu s. m., art. tufeccíul; pl. tufeccíi, art. tufeccíii (sil. -ci-ii)

TUFECCÍU s. v. armurier.

tufecciu s. v. ARMURIER.

tufeccíu (-íi), s. m. – 1. Armurier. – 2. Soldat mercenar în subordinea Marelui Spătar, se folosea în trecut în serviciul poliției de la periferie. – Mr. tuficci. Tc. tüfecçi (Șeineanu, III, 123; Ronzevalle 66). Sec. XIX, înv. – Der. tufecci-bașa, s. m. (comandantul tufecciilor), tc. tüfecçi-bași.