TEHÚI², -IE, tehui, adj. (Reg.) Zăpăcit, năuc, buimăcit. – Cf. magh. tahonya „trândav”.

tehui², ~ie a [At: CONTEMPORANUL, I, 634 / V: (reg) tăh~, terh~, tih~ / Pl: ~ / E: ns cf mg tahonya] (Reg) 1 Zăpăcit. 2 (D. oi) Căpiat² (1).

TEHÚI², -IE, tehui, adj. (Reg.) Zăpăcit, năuc, buimăcit. – Cf. magh. tahonya. „trândav”.

TEHÚI², -IE, tehui, -ie, adj. (Regional) Năuc, zăpăcit, amețit, buimăcit. Mă ceartă fără măsură: Că nu trag, că mi-s tehui. DEȘLIU, M. 40. Intrară pe rînd, repeziți peste prag, vreo cinci băietănași, tehui de somn. CAMILAR, N. II 270. Neculai se trezi tehui de băutură, înainte de a pleca doctorul. SADOVEANU, O. III 16.

TEHÚI ~ie (~i) pop. Care a pierdut temporar facultatea de a judeca limpede (din cauza fricii, somnului, băuturii); buimac; zăpăcit; năuc; bezmetic. /cf. ung. tahonya

tehúĭ, tihúĭ și căhúĭ, -úĭe adj., pl. m. și f. uĭ (cp. cu ung. tahonja, trîndav, și cu rom. haĭhuĭ). Est. Zăpăcit, năuc, nebun. – În Trans. terhuĭ și năhuĭ, în Suc. și Bucov. tăhuĭ. Forma căhuĭ în Nț. (rev. I. Crg. 2, 277) și’n sudu Mold. În Cov. și cheahuĭ (ea dift.), în Munt. cărăúĭ. V. și zblehuĭat.

tihui², ~ie a vz tehui²

tehuiu a. și adv. Mold. 1. căpiat; 2. zăpăcit, năuc. [Tr. terhuiu, de origină necunoscută],

tihúĭ, V. tehuĭ.

tehúi¹ (reg.) adj. m., pl. tehúi; f. sg. și pl. tehúie

tehúi adj. m., pl. tehúi; f. sg. și pl. tehúie

tehuiu, -huie; -hui.

TEHÚI adj. v. amețit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, tâmpit, zăpăcit.

tehui adj. v. AMEȚIT. BUIMAC. BUIMĂCIT. NĂUC. NĂUCIT. TÎMPIT. ZĂPĂCIT.

tehúi (-ie), adj. – (Mold.) Nebun, lunatic, smintit. – Var. tăhui, terhui, căhui, chiahui, năhui. Creație expresivă puțin clară. – Der. tehuială, s. f. (nebuinie, țicneală); tehui, vb. (a zăpăci, a prosti).