19 definiții pentru răgace

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., sb. rogač.

răgace1 sf [At: LB / V: (reg) garacie (Pl: gărăcii), ragacea, ragoace (Pl: ragoci), ~aci sm, ~acie (Pl: ~găcii, ~cii), ~aoace, ~găce, ~găcie, ~găoace, ~goace, râgacie, regoace, rogaci sm, rug~, rugaci sm, rugacie / Pl: ~aci, (îrg) ~gaci / E: vsl *рогачь, bg рогач] 1 Rădașcă (1) (Lucanus cervus). 2 (Mun) Cărăbuș (1) (Melolontha vulgaris).

răgace2 sf vz răgăoace1

RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., scr. rogač.

RĂGÁCE, răgace, s. f. (Și în forma răgăoace) Rădașcă. Cum fac furnicile cu cîte o răgăoace... pe care o golesc de toate măruntaiele, lăsîndu-i numai cheresteaua. GALACTION, O. I 262. – Variantă: răgăoáce s. f.

răgace f. Zool. rădașcă. [Bulg. ROGAČ].

răgáce f., pl. răgácĭ (bg. rogačĭ, cerb, caradașcă, d. rog, corn. Totușĭ cp. și cu caragace. V. roșcov). Vest. Caradașcă. – În Trans. și rugacĭ m.

caradáșcă sf vz rădașcă

răgăce sf vz răgace1

răgăoace sf vz răgace1

răgăoace2 sf vz răgace1

răgoace sf vz răgace1

RĂGĂOÁCE s. f. v. răgace.

caradáșcă f., pl. ște (bg. garagaška. V. caragață. Est. Un fel de gîndac negru foarte mare care zboară noaptea și care se distinge pin doŭă coarne marĭ cu care strînge ca cu un clește (lucanus cervus). – Și rădașcă, răgace și răgașcă (vest). V. bondar, carabană.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

răgáce (pop.) s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce

răgáce s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂGÁCE s. v. rădașcă.

RĂGACE s. (ENTOM.; Lucanus cervus) rădașcă, (reg.) bourel, buhai, caraban, cerb, cerbar, cornac, taur, boul-babei, boul-Domnului, boul-lui-Dumnezeu, capul-cerbului, vaca-Domnului.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

răgáce (răgáce), s. f. – Rădașcă (Lucanus cervus). – Var. răgaci, Trans. rugaci, rugace. Sl., cf. bg., sb., slov., rus. rogačĭ, ceh. roháč, din sl. rogŭ „corn” (Cihac, II, 303; Conev 52), sl. rogatŭ „cornut”. Este dubletul lui rădașcă (var. rodașcă, rudașcă, caradașcă), s. f. (boul-lui-Dumnezeu), cu schimb. cons. greu de explicat. – Der. radășcat, adj. (cu coarne ca de rădașcă).

Intrare: răgace
substantiv feminin (F104)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răgace
  • răgacea
plural
  • răgace
  • răgacele
genitiv-dativ singular
  • răgace
  • răgacei
plural
  • răgace
  • răgacelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F104)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răgoace
  • răgoacea
plural
  • răgoace
  • răgoacele
genitiv-dativ singular
  • răgoace
  • răgoacei
plural
  • răgoace
  • răgoacelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răgace, răgacesubstantiv feminin

  • 1. entomologie Rădașcă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: rădașcă
    • format_quote Cum fac furnicile cu cîte o răgăoace... pe care o golesc de toate măruntaiele, lăsîndu-i numai cheresteaua. GALACTION, O. I 262. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.