renega vt [At: KOGĂLNICEANU, S. A. 98 / Pzi: reneg / E: drr renegat cf lat renegare] 1 A nu recunoaște pe cineva sau ceva ca fiind al său Si: a nega, a tăgădui, a abjura, a repudia (1). 2 A se lepăda de cineva sau de ceva Si: a nega, a tăgădui, a retracta (3), a abjura, a repudia (2).

RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega; a se lepăda (de cineva sau de ceva), a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. Fata asta care zice că e sora mea și pe care o reneg... SEBASTIAN, T. 358. Avea atîta încredere în propria-i experiență și cunoaștere a oamenilor, că s-ar fi considerat înjosit dacă tocmai în zilele grele și-ar fi renegat mijloacele sale. REBREANU, R. II 14. O nație însă nu poate decît prin o amenințare de mare și cumplită pedeapsă a-și renega trecutul. KOGĂLNICEANU, S. A. 98.

RENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui; a se lepăda, a abjura (ceva sau pe cineva). [P.i. renég. / < lat. renegare, cf. fr. renier].

RENEGÁ vb. tr. a se lepăda de cineva sau ceva, a abjura; a nega, a tăgădui. (< lat. renegare)

A RENEGÁ renég tranz. 1) (doctrine, idei etc.) A nu (mai) recunoaște ca fiind al său; a renunța de a mai împărtăși. 2) (rude, prieteni, patrie etc.) A declara străin (negând orice relație). /Din renegat

renegà v. 1. a se face că nu cunoaște: Sân-Petru renegă pe Mântuitor; 2. a abjura: a renega o credință, a renega un partid.

*renég, a -á v. tr. (re- și neg; fr. renier, it. rinegare). Declar că nu cunosc, deși cunosc: sfîntu Petru l-a renegat pe Hristos. Mă las, mă lepăd de o credință, de o opiniune: Enric al patrulea al Franciiĭ a renegat protestantizmu.

renegá (a ~) vb., ind. prez. 3 reneágă

renegá vb., ind. prez. 1 sg. renég, 3 sg. și pl. reneágă

RENEGÁ vb. 1. v. contesta. 2. v. abjura. 3. v. repudia.

RENEGA vb. 1. a contesta, a dezminți, a nega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.) 2. a abjura, a se lepăda. (A ~ o credință, o convingere.) 3. a repudia, a respinge. (A-și ~ soția.)