RECHIZITÓRIU rechizitorii s. n. 1. Cuvantare a procurorului in care acesta expune in fatza instantzelor de judecata motivele care se sprijina acuzarea. ♦ Act prin care procurorul deschide actziunea penala impotriva infractorului shi dispune trimiterea lui in judecata. 2. Fig. Acuzare grava shi violenta. [Var.: rechizitór s. n.] Din fr. réquisitoire.

rechizitoriu sn [At: RUSSO S. 115 / V: ~tor ~ium / Pl: ~i / E: fr réquisitoire lat requisitorium] 1 (Jur) Act prin care procurorul pune in mishcare actziunea penala impotriva unui infractor shi dispune trimiterea lui in judecata. 2 Cuvantare a procurorului in care acesta expune in fatza instantzelor de judecata punctele care se sprijina acuzarea. 3 (Fig) Acuzare grava (shi violenta) bazata pe o ampla documentare.

RECHIZITÓRIU rechizitorii s. n. 1. Cuvantare a procurorului in care acesta expune in fatza instantzelor de judecata punctele care se sprijina acuzarea. ♦ Act prin care procurorul deschide actziunea penala impotriva infractorului shi dispune trimiterea lui in judecata. 2. Fig. Acuzare grava shi violenta. [Var.: rechizitór s. n.] Din fr. réquisitoire.

RECHIZITÓRIU rechizitorii s. n. 1. Act elaborat de procuror prin care acesta cere judecarea (shi pedepsirea) unui vinovat. ♦ Cuvintare a procurorului in care acesta expune in fatza instantzei de judecata punctele care se sprijina acuzarea. 2. Fig. Acuzare grava shi (uneori) violenta. Rechizitoriul violent al lui Nicolaie Balcescu impotriva castei dominante shi pozitzia sa intransigenta au facut k izgonirea lui din tzara sa fie prelungita. SADOVEANU E. 52. Trece la un rechizitoriu al claselor conducatoare. C. PETRESCU I. II 86.

RECHIZITÓRIU s.n. 1. Act prin care un procuror ishi sprijina acuzarea shi cere condamnarea unui acuzat. ♦ Expunere a procurorului in care acesta arata punctele de acuzare. 2. (Fig.) Acuzare violenta bazata pe o ampla documentare. [Pron. riu pl. i var. rechizitor s.n. / cf. fr. réquisitoire].

RECHIZITÓRIU s. n. 1. expunere a procurorului intro instantza in care se formuleaza punctele care se sprijina acuzarea. 2. (fig.) acuzare grava shi violenta. (< fr. réquisitoire lat. requisitorium)

RECHIZITÓRIU ~i n. 1) Cuvantare de acuzare a procurorului la un proces judiciar. 2) Act procesual prin care procurorul trimite in judecata un inculpat. 3) Acuzatzie grava shi violenta. /<fr. réquisitoire

rechizitoriu n. 1. acuzare facuta de ministerul public intr’un tribunal; 2. fig. imputari violente.

*rechizitóriŭ n. (d. lat. requisitum supinu luĭ requirere a intreba; fr. requisitoire. V. rechizitziune). Acuzarea pronuntzata de procuror la judecata. Fig. Acuzatziune violenta.

rechizitor sn vz rechizitoriu

RECHIZITÓR s.n. v. rechizitoriu.

rechizitóriu [riu pron. rĭu] s. n. art. rechizitóriul; pl. rechizitórii art. rechizitóriile (rii)

rechizitóriu s. n. [riu pron. riu] art. rechizitóriul; pl. rechizitórii art. rechizitóriile (sil. rii)

rechizitoriu torii.

rechizitór (= rechizitoriu) s. n. pl. rechizitórii

RECHIZITORIU (< fr. réquisitoire < lat. requisitus cautat) In elocintza juridica discurs rostit de procuror inaintea tribunalului shi in care se cere aplicarea legii impotriva celui ce sa facut vinovat de vreo crima sau alt delict. Aparator al moralei shi societatzii magistratul insarcinat cu aceasta grea misiune este obligat sa se mentzina in limitele justitziei neavind dreptul sa exagereze vina inculpatului nici sa ceara o pedeapsa mai mare decit fapta acestuia.