NĂSTRÁPĂ, năstrape, s. f. (Înv. și pop.) 1. Vas (de băut); cană; potir, cupă. 2. Cantitate de lichid cuprinsă într-o năstrapă (1). – Din bg. năstrap, sb. nastrap.

năstrapă¹ sf [At: (a. 1658) URICARIUL, XVI, 205 / V: (îrg) nas~, (înv) nes~, mă~ / Pl: ~pe, ~pi / E: ngr μαστραπάς, bg мъстрапа, нъстрапа, srb nastrap] (Îvp) 1 Vas de băut Si: cană, cupă, potir. 2 Ulcior pentru păstrat apa. 3-4 Cantitate de lichid cuprinsă într-o năstrapă (1-2).

năstrapă² sf vz năstrap

NĂSTRÁPĂ, năstrape, s. f. (Înv. și pop.) 1. Vas (de băut); cană; potir, cupă. 2. Cantitate de lichid cuprinsă într-o năstrapă (1). – Din bg. năstrap, scr. nastrap.

NĂSTRÁPĂ, năstrăpi și năstrape, s. f. (Regional) Cană, vas mare (pentru apă sau vin); potir, cupă. Alături cu dînșii vei vedea o săpălugă de aur, o năstrapă tot de aur. ISPIRESCU, L. 234. Un crîmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. CARAGIALE, O. III 51. Și-mi adă vin în năstrapă. TEODORESCU, P. P. 234.

NĂSTRÁPĂ ~e f. pop. 1) Vas cu toartă care servește la băut; cană. 2) Conținutul unui astfel de vas. /<bulg. năstrapa, sb. nastrap

NĂSTRAPĂ s. f. (Mold., ȚR, Ban., Trans. SV) Vas (de băut). A: Să iai într-o năstrapă de aur și să <o> împli de acea mană den ceriu. CRON. 1689, 52^r. S-au dus dar Bertold și au luat o năstrapă de lapte. B 1775, 76^v. Luară o năstrapă de aur din biserica lui Apolon și o ascunsără în desagii lui Esop. E 1779, 21^r; cf. CRON. 1707, 48^r; CRON. 1732, 40^v; AR, 58^v, 80^v ; IM 1754, 75^v: MOL. 1754-1762, 10^r. B: Năstrăpile lui, ceia ce mînca și bea cu dînșii ... stau toți acolea. MĂRG. 1691, 25^v ; cf. LEX, 267; BIBLIA (1688) ; ANTIM.; IM 1730, 106^r; CRON. 1736, 48^v; MĂRG. 1746, 27^v; MINEIUL (1776). C: Nestrapĕ. AC, 356; Bucură-te, năstrapă de aur. MCCR, 67; cf. CRON. ante 1730, 84^v. Etimologie: ngr. mastrápas, bg. măstrapa, năstrapa, scr. nastrap. Cf. s c a f ă.

năstrapă f. cană: lua apa cu năstrape și cu căușe de aur ISP. [Macedo-rom, măstrăpà = turc. MAȘRAPA, printr’un intermediar grec modern; pentru năstrapă = măstrapă: cf. năframă = măframă].

năstrápă V. nastrapă.

mastrapă sf vz năstrapă

nastrapă sf vz năstrapă¹

nestrapă sf vz năstrapă¹

năstrápă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. năstrápei; pl. năstrápe

năstrápă s. f., g.-d. art. năstrápei; pl. năstrápe

năstrápă (năstrápe), s. f. – Cană, potir. – Mr. măstrapă. Tc. mașrapa, din arab. mešrebe (Eguilaz 238; Șeineanu, II, 260; Lokotsch 1439; Ronzevalle 162), cf. ngr. μαστραπᾶς, alb. mastrapa, bg. maštrapa.