mucar [At: BIBLIA (1688), 91¹/30 / V: (reg) ~e sf / Pl: (1-2, 4-5) ~cări, (3) ~i / E: muc + -ar] 1 snp Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului lumânării sau al candelei pentru a înviora flacăra Si: mucarniță (1), (reg) mucariță¹. 2 sn (Mol) Sfeșnic sau mic dispozitiv adaptat la un sfeșnic, care susține lumânarea în așa fel încât aceasta să poată arde până la capăt. 3 sm (Reg) Persoană în serviciul bisericii, care are datoria să taie mucurile lumânărilor. 4 snp (Reg) Mucuri de lumânări. 5 sf (Reg; îf mucare) Feștilă a candelei, a lumânării, a opaițului etc.

MUCÁR ~e n. înv. 1) Unealtă folosită pentru stingerea lumânărilor (a felinarelor) sau pentru retezarea mucurilor acestora; mucarniță. 2) Sfeșnic sau suport de sfeșnic pentru lumânări. /muc + suf. ~ar

MUCẮR͹ s. f. pl. (Învechit) Un fel de foarfece cu care se tăia capătul ars al mucului, pentru a înviora flacăra lumînării sau a candelei. Sfeșnice de aramă cu mucările lor. ODOBESCU, S. I 422. O pereche de mucări de alamă cu care o țigancă frumușică lua din cînd în cînd mucul lumînărilor, ca să dea mai multă lumină. FILIMON, C. 151. Șase sfeșnice cu tăblițe și mucări. I. IONESCU, D. 111.

mucări f. pl. unealtă cu care se curăță mucul lumânării.

mucắrĭ f. pl. (d. muc). Foarfece de tăĭat mucu lumînărilor arse pe cînd eraŭ lumînărĭ de seŭ.

!mucări² (înv., reg.) s. n. pl.

mucắri¹ (înv., reg.) s. f. pl.

mucări s. f. pl.

MUCÁR s. mucarniță, (reg.) mucariță. (~ pentru tăiat mucul lumânării.)

MUCAR s. mucarniță, (reg.) mucariță. (~ pentru tăiat mucul lumînării.)

mucár¹, mucari s. m. (Reg.) Persoană în serviciul bisericii, care are datoria să taie mucurile lumânărilor. – Din muc + suf. -ar.

mucár², mucări subst. 1. S. n. pl. Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului lumânării sau al fitilului candelei pentru a înviora flacăra; mucarniță, mucariță. 2. S. n. (Reg.) Sfeșnic sau mic dispozitiv adaptat la un sfeșnic, care susține lumânarea astfel încât aceasta să poată arde până la capăt. 2. S. n. pl. (Reg.) Mucuri de lumânări. 3. S. f. (Reg.; în forma mucare) Feștila lumânării; fitilul opaițului, al candelei etc. [Var.: mucáre s. f.] – Din muc + suf. -ar.

múcări s. m. pl. (Reg.) Nume dat în sudul Transilvaniei și în Moldova adepților unei secte protestante, întemeiată de predicatorul Froelich în Elveția. Secta nu recunoaște decât botezul adulților, nu admite jurământul, refuză serviciul militar și serbează sâmbăta în locul duminicii. – Din germ. Mucker.