moacă sf [At: POLIZU / V: (reg) mâcă, ~che, moagă, moahă, moc sm, mochiu sm, mog sm, mogă, mucă / Pl: ~ace / E: nct] 1 (Reg) Măciucă (1). 2 (Mun, Mol) Lovitură de măciucă (1). 3 (Reg) Penis. 4 (Trs) Crampon cu care se fixează pe traversă șina de la calea ferată. 5 (Fam; dep și irn) Față a unei persoane. 6 (Arg) Cap al unei ființe. 7 (Pop; îe) A da (sau a Iovi, a arde) la ~ A bate rău, lovind la cap. 8 (Pop; îe) A o lua la ~ A primi o bătaie zdravănă, cu lovituri la cap. 9 (Dep) Persoană bleagă, înceată, leneșă. 10 (Dep) Persoană disproporționată, cu capul mare. 11 (Iht) Zglăvoacă (Cottus gobio). 12 (Iht; reg; șîc ~-de-nămol, ~-de-brădiș) Specie de guvid (Gobius). 13 (Reg) Pești mărunți. 14 (Prc) Somn mărunt. 15 (Zlg) Mormoloc de broască. 16 (Reg) Termen de alintare pentru o fetiță mică. 17 (îlav) (Pe) de-a ~ca Gratis.

MOÁCĂ, moace, s. f. (Regional) 1. Bîtă ciobănească, ciomag. L-om arde c-o moacă la cap. C. PETRESCU, Î. II 15. 2. (Iht.; Olt.) Zglăvoacă. 3. (Argou) Falcă; p. ext. cap, figură. 4. (În forma moache) Femeie proastă, lipsită de vioiciune, înceată la lucru. Toate moachele-s poftite pe rînd... Numai a mele șed locului parcă-s înfipte. ALECSANDRI, T. I 160. – Variantă: moáche s. f.

MOÁCĂ, moace, s.f. 1. (Fam.) Cap. 2. Epitet dat unei persoane încete, leneșe.

MOÁCĂ ~ce f. 1) pop. Bâtă ciobănească. 2) Băț mare, gros și noduros, având o măciulie la un capăt; bâtă; ciomag; ghioagă; măciucă. 3) pop. Ansamblu de trăsături specifice feței; chip; figură; cap. 4) fam. Persoană (mai ales de sex feminin) proastă, fără vioiciune și înceată la lucru. /Orig. nec.

moacă (moachie) f. 1. mormoloc de broască; 2. pește, numit sglăvoc, (care seamănă cu mormolocul); 3. somn mărunt de tot; 4. fig. tont: ian vezi moachia că s’o fudulit AL. [V. mocan].

1) moácă (oa dift.) f., pl. e (d. mocan, ca țoapă d. țopan). Fam. Om prost și încet la treabă: o moacă de om, de slugă (Ml. moagă). Vs. Iron. Cap, căpățînă. Dun. jos. Somoteĭ de 10-20 c.m. (cp. cu chefal și zglăvoacă. V. somn 1).

2) moácă f., pl. e (d. moacă 1. Cp. cu măcăŭ și țoapă 2). Munt. Mold. Bîtă. Lovitură de bîtă. – Și mîcă (Suc.). V. ghĭoagă și țoapă.

mâcă³ sf vz moacă

moache sf vz moacă

moagă sf vz moacă

moahă sm vz moacă

moc² sm vz moacă

mochiu sm vz moacă

mog sm vz moacă

MOÁCHE s. f. v. moacă.

mî́că, V. moacă 2.

moácă (pop.) s. f., g.-d. art. moácei; pl. moáce

moácă s. f., g.-d, art. moácei; pl. moáce

MOÁCĂ s. v. bâtă, cap, ciomag, măciucă, mormoloc, zglăvoacă.

moacă s. v. BÎTĂ. CAP. CIOMAG. MĂCIUCĂ. MORMOLOC. ZGLĂVOACĂ.

moácă (moáce), s. f. – 1. Măciucă, ghioagă. – 2. Căpățînă, devlă. – 3. Cap de dovleac, persoană ignorantă. – 4. Domnișoară, tinerică. – 5. Zglăvoacă. – 6. Mormoloc. – 7. Barbun (Cottus gobio). Creație expresivă, pornind de la *moc, formă neastestată, care indică ideea de „obiect rotund”, cf. coc (Iordan, Dift., 208; Philippide, Principii, 61; Iordan, BF, IV, 183). Legătura care s-a încercat să se stabilească cu sb., cr. muk „tăcere” (Loewe 71) nu pare posibilă. – Der. moche, s. f. (toantă, proastă); moachiță, s. f. (proastă, neroadă); mochiu, s. m. (prost, imbecil); măcău, s. n. (Bucov., Mold., ghioagă); mocan, s. m. (țopîrlan, nătîng; om de munte ardelean, cioban din Transilvania), cu suf. -an (der. din mag. mokány „țăran”, propusă de Cihac, II, 516, nu e posibilă); mocancă, s. f. (țărancă din Transilvania, transilvăneancă); mocăncuță, s. f. (un dans popular; Arg., hîrtie de 500 lei), la care ultimul sens se explică prin efigia acelei emisiuni; mocănesc, adj. (rustic; pastoral); mocănos, adj. (nerod, nătărău); mocîrțan, s. m. (nerod); mocofan, s. m. (nerod); mogîrlan, s. m. (bădăran, necioplit); modîrlan, s. m. (nerod); mocîrță (var. mogîrlă), s. f. (nerod); mogîrdan (var. mogîldan, mogîdău), s. m. (bădăran, nerod; măscărici); mogîndă, mogîrdă, mogîldeață, mogîrdeață, Trans. mohoandă, mohîndeață, mohondeață, Mold. măgăiață, mogoiață), s. f. (pocitanie, necioplit); moglan, s. m. (țăran); modoran (var. modoroi), s. m. (Mold., Trans., țăran); mohoandă, s. f. (Trans., toantă, proastă); modîlcă, s. f. (tumoare, gîlcă); modîlcos, adj. (cu umflături). Pentru unele din aceste cuvinte s-au căutat etimologii străine. Modîrlan a fost pus în legătură cu sb. mučurli (Cihac, II, 201); modoran cu țig. (Graur 173); modoroi cu mag. mogor(va) „morocănos” (Cihac, II, 516) sau cu modur (Candrea); și modîlcă ar fi în loc de *mogîlcă, din rut. mogilka „gorgan” (Cihac, II, 204; Bogrea, Dacor., IV, 834). – Cf. mocăi.

a da (cuiva) la moacă expr. (vulg.) a lovi (pe cineva) cu pumnii peste față.

a o lua la moacă expr. a primi o bătaie zdravănă.

pe de-a moaca expr. gratuit, pe gratis