mlădia [At: HELIADE, O. I, 305 / P: ~di-a / V: (rar) mlădii, mlădi / Pzi: ~iez, mlădii, (rar) -iu / E: mlădiu] 1 vr A se înclina, a se îndoi ușor. 2 vr A se legăna ușor într-o parte și în alta Si: a se clătina. 3 vr (D. drumuri, ape etc.) A urma o linie șerpuitoare. 4 vr (D. drumuri, ape etc.) A șerpui. 5 vr A deveni flexibil, mlădios (1). 6 vr (Fig; d. oameni) A se supune. 7 vr (D. oameni) A deveni conciliant, maleabil. 8-9 vtr (Fig) A (se) modula (2). 10-11 vtr (Fig) A (se) adapta unei forme, unui profil. 12-13 vtr (Pex) A (se) armoniza. 14-15 vtrp (Fig) A cizela.

MLĂDIÁ, mlădii și mlădiez, vb. I. 1. Refl. (Despre corpuri flexibile) A se încovoia, a se apleca, a se legăna ușor într-o parte și în alta. Harapnicul se mlădia în vînt ca un șarpe negru. SADOVEANU, O. I 449. Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie Răsună-n dimineață o tainică-armonie. ALECSANDRI, P. III 52. ◊ Fig. Drumul se mlădia și s-apropia de rîpa neagră. CAMILAR, N. I 70. ◊ (Despre oameni) Se mlădie puțin înainte, rămase neclintită și se uită țintă. HOGAȘ, M. N. 15. E frumos cum își ține capul, cum își poartă trupul și cum se mlădie la tot pasul. SLAVICI, N. I 81. Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vînt. EMINESCU, O. I 4 ◊ Tranz. Veselă-ți mlădii trupșorul. COȘBUC, P. I 166. S-o privești cum umblă, cum rîde, cum își ridică brațele, cum își mlădie trupul. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. 2. Tranz. (Cu privire la voce, sunete sau acorduri muzicale) A modula. Ea e duioasă, umilită, își mlădie glasul și caută vorbe dulci, de o lingușire caldă și ademenitoare. VLAHUȚĂ, O. A. 205. [Haydn] știu încă să mlădieze, prin simpatica și naiva dulceață a geniului său, stilul muzical... al secolului din urmă. ODOBESCU, S. III 95. ◊ Refl. Cu cît urca mai sus paserea în tremur, cu atît i se mlădia mai dulce cîntecul. SADOVEANU, O. VI 336. Vocea lui Milescu se mlădia pe acorduri. D. ZAMFIRESCU, R. 144. 3. Refl. Fig. A se modela, a se mula, a se adapta. Religia se mlădiază și se schimbă după condițiile istorice. GHEREA, ST. CR. II 128. – Variante: înmlădiá (EMINESCU, O. I 80) vb. I, mlădii (ODOBESCU, S. III 55), mlădí (RUSSO, O. 90) vb. IV.

A MLĂDIÁ ~éz tranz. A face să se mlădieze. [Sil. -di-a] /Din mlădiu

A SE MLĂDIÁ mă ~éz intranz. 1) A fi mlădios. 2) (despre persoane sau despre alte ființe) A se îndoi cu ușurință și grație. 3) (despre voce) A trece ușor dintr-o tonalitate în alta. 4) fig. A se adapta cu ușurință anumitor situații sau împrejurări; a se acomoda. [Sil. -di-a] /Din mlădiu

mlădià v. 1. a (se) îndoi: trestia din baltă ce ’n aer se mlădie AL. 2. a se face mlădios, a se fasona: artistul sub a cărui daltă s’a mlădiat statua Dianei OD. [V. mladă].

mlădi v vz mlădia

mlădii v vz mlădia

ÎNMLĂDIÁ vb. I v. mlădia.

MLĂD͹ vb. IV v. mlădia.

MLĂDIÍ vb. IV v. mlădia.

MLĂDIÍ vb. IV. v. mlădia.

înmlădiéz, V. mlădiez.

mlădiéz v. tr. (d. mlădiță). Fac mlădios: exercițiu mlădiază corpu. V. refl. Devin mlădios, flexibil: corpu se mlădiază pin exercițiŭ. Mă îndoĭ, oscilez: trestia se mlădia la suflarea vîntuluĭ. – Și înml- (vest).

mlădiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 mlădiáză, 1 pl. mlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să mlădiéze; ger. mlădiínd (-di-ind)

mlădiá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. mlădiéz, 3 sg. și pl. mlădiáză, 1 pl. mlădiém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. mlădiéze; ger. mlădiínd (sil. -di-ind)

mlădiez, -diază 3, -dieze 3 conj., -diam 1 imp., -diind ger., -diere inf. s.

MLĂDIÁ vb. 1. a(-și) clătina. (Își ~ trupul.) 2. a-și modula. (Își ~ vocea.)

MLĂDIÁ vb. v. adapta.

MLĂDIA vb. 1. a(-și) clătina. (Își ~ trupul.) 2. a modula. (Își ~ vocea.)

mlădia, mlădios Cuvinte explicate simplu în dicționare: înmlădia de la sl. airtd^Ts., iar mlădios de la млaдъ (TDRG); mlădia, v. mladă iar acesta de la sl. mladĭ (?) (DU); ambele de la sl. млaдъ (CADE); mlădia de la mlădiță, iar mlădios de la mlădia (Scriban); mlădia și mlădiu de la mladă, iar mlădios din mlădiu (DLRM); mlădia de la mlădiu, mlădios de la mlădia, iar mlădia de la mladă (DLR). Dar nu ne spune nimeni de unde apare i în românește nu există un sufix -ia, Atît de la mladă, cît și de la v. sl. млaдъ am fi așteptat în românește un verb *mlădi (deși nu e ușor de admis că s-a format un derivat verbal de la un adjectiv pe care nu-l avem). Explicarea, lui mlădios în mlădiu are și ea un cusur: că os formează adjective de la substantive și verbe, nu de la adjective (în ce privește excepțiile, vezi. mai sus, p. 63). În bulgărește, adjectivul млaд are și o formă substantivată, млaдuяm. Dacă aceasta a fost împrumutată în românește sub forma mlădia, a putut sta la baza adjectivului mlădios și a verbului mlădia, iar mai tîrziu mlădia a putut ajunge să fie întrebuințat el însuși ca adjectiv.