micutel, ~ea [At: ANON CAR. / V: ~cot~ / Pl: ~ei, ~e / E: cf micuțel] 1-36 a (Șhp) Micușor (1-36). 37 sma (Reg, euf, îf micotel) Drac.

mâțâțel, ~ea a vz mititel

mâțițel, ~ea a vz mititel

mitutel, ~ea smf, a vz mititel

mititél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (dim. d. mic, de unde s’a făcut micuțel, apoĭ, supt infl. altor cuvinte, micutel [Hațeg], apoĭ mitutel [Cor. și azĭ în Tel.], apoĭ mititel; în Maram. și pititel). Fam. Foarte mic: un copil (orĭ un om) mititel, o căruță mititică. S. m. Copil, copilaș: are doĭ mititeĭ. Fig. Iron. Dracu, diavolu, michiduță: mititelu l-a’ndemnat să vie. Cîrnăcĭor fără peliță compus numaĭ din carne tocată căreĭa i s’a dat forma de cîrnaț. Exclamativ: mititelu! mititica! săracu, drăguțu (epitet adresat unuĭ copil cînd s’a lovit și vreĭ să-l mîngîĭ).

MICUTÉL adj. v. micuț, mititel.

micutel adj. v. MICUȚ. MITITEL.