MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține).

menține [At: HELIADE, O. II, 49 / V: ~a, (înv) man~, măn~, (cscj) mânținea / Pzi: mențin / E: fr maintenir] 1 vt A păstra în aceeași stare sau formă. 2 vt (Pex) A face să dureze. 3 vr A continua să existe sub același aspect. 4 vr A dura. 5 vt (Nob; o familie, o persoană) A asigura condițiile de trai necesare, a susține din punct de vedere material Si: a întreține. 6 vt (Frr) A afirma cu tărie Si: a susține.

MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Franțuzism, rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține).

MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. A păstra ceva în aceeași stare, neschimbat. Arta clasică realistă continuă să-și mențină importanța ideologică-estetică și din pricina profundului ei caracter popular. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 4/3. Încearcă să mențină ordinea cel puțin în Amara prin indulgență și convingere. REBREANU, R. II 117.

MENȚÍNE vb. III. 1. tr. A păstra ceva neschimbat. ♦ A susține. 2. refl. A rămâne în aceeași stare. ♦ A-și păstra același loc, același post, aceeași poziție. [P.i. mențin, conj. -nă. / cf. it. mantenere, fr. maintenir, după ține].

MENȚÍNE vb. I. tr. a păstra ceva neschimbat. II. refl. a rămâne în aceeași stare. ◊ a-și păstra același loc, post, aceeași poziție. (după fr. maintenir)

A MENȚÍNE mențín tranz. 1) A face să se mențină; a păstra; a conserva. 2) fig. (persoane, familii) A asigura cu cele necesare traiului; a întreține. /<fr. maintenir

A SE MENȚÍNE mă mențín intranz. A rămâne în aceeași formă, stare sau situație; a rămâne neschimbat (în timp); a se conserva; a se păstra. /<fr. maintenir

menține v. 1. a ținea ferm și fix; 2. a conserva în aceeaș stare: a menține un regulament; 3. a afirma, a susține: mențin ce-am zis. [După fr. maintenir].

mănține v vz menține

*mențín, -út, a -eá și -țíne v. tr. (fr. maintenir, d. main, mînă, și tenir, a ținea. V. țin). Țin fix (la un loc, în aceĭașĭ stare), păstrez: acest lemn menține echilibru celorlalte, văpseaŭa menține feru. Fig. Păstrez: a menținea un regulament. Continuŭ a afirma, repet: mențin ce am zis.

mențíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențín, 2 sg. mențíi, 1 pl. mențínem, 2 pl. mențíneți; conj. prez. 3 să mențínă; ger. menținấnd; part. menținút

mențíne vb. ține

menține (ind. prez. 1 sg. mențin, conj. mențină)

mențin, -ții 2, -țină 3 conj., -ține inf., -ținând ger., -ținător adj. v.

MENȚÍNE vb. 1. v. păstra. 2. a păstra, (înv.) a păzi. (A ~ legăturile de prietenie cu cineva.) 3. v. dăinui. 4. a dăinui, a dura, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. (Amintirea lui se ~ până astăzi.) 5. v. întreține.

MENȚINE vb. 1. a (se) conserva, a (se) păstra, a (se) ține. (A ~ ceva în bună stare.) 2. a păstra, (înv.) a păzi. (A ~ legăturile de prietenie cu cineva.) 3. a dăinui, a dura, a exista, a fi, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît se va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care se ~ și astăzi.) 4. a dăinui, a dura, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. (Amintirea lui se ~ pînă astăzi.) 5. a întreține, (fig.) a alimenta, a hrăni. (A ~ o atmosferă de suspiciune.)

A se menține ≠ a se transforma, a se modifica, a schimba, a se preface